Disciplinarea pozitiva

Nimeni nu s-a născut învăţat; viaţa este o şcoală pe care o urmăm cu toţii, zi după zi. Prin învăţare, fiecare dintre noi, din fragedă pruncie, am dobândit abilităţi şi competente.

Dacă copilul tău nu ştie să meargă, îl înveţi.

Dacă nu ştie să scrie, îl înveţi.

Dacă nu ştie să citească, îl înveţi.

Dar dacă nu ştie cum să se comporte, îl înveţi sau îl pedepseşti?

Cuvântul disciplina este uşor confundat cu cuvântul pedeapsa. Rădăcina cuvântului disciplina vine de la cuvântul discipol. În formă sa cea mai simplă, a disciplina înseamnă a învăţa pe cineva, nu a pedepsi.

Ex: Un băieţel s-a bătut cu un coleg de grădiniţă. La plecare, educatoarea îi povesteşte întâmplarea mamei. Spre ieşire, lovindu-l, mama îi spune: “Ţi-am spus că nu e bine să loveşti copiii!” Chiar dacă mama avea intenţii bune, ea îi arăta copilului un alt comportament decât cel recomandat, creând în mintea copilului confuzia.

Copilul tinde să imite comportamentul părinţilor.
Indiferent dacă ceea ce face părintele este bun sau rău, copilul priveşte şi imita. Atunci când râdem de oamenii din jur, când vorbim frumos despre vreun vecin, ţipam la un şofer, copiii privesc şi învaţă.

Ceea ce facem cântăreşte mult mai greu decât ceea ce spunem.

Părinţii sunt primii oameni cu care copilul interacţionează şi prin urmare sunt persoanele care influenţează dezvoltarea copilului. Copiii pot învăţa fie autocontrolul, încrederea şi responsabilitatea, fie furia, invidia sau teamă.

Pentru a întări relaţia cu copilul şi pentru a-i hrăni emoţional, este necesară respectarea unor reguli simple:

-          să ne comportăm aşa cum ne aşteptam să se comporte copiii noştri.

 Dacă cerem celui mic să nu lovească copii şi părintele ar trebui să aibă acelaşi comportament.

-          să stabilim aşteptări rezonabile şi realiste, în acord cu nivelul său de abilităţi.

Părintele nu trebuie să uite că se raportează la un copil. De aceea este necesar să aibă în minte ce este capabil copilul nostru la vârsta lui.

-          Şi cel mic are sentimentele ce trebuie respectate.

Dacă părintele a avut zi proastă, este îndreptăţit să fie supăraţi. Atâta timp cât ne exprimăm emoţiile într-un mod acceptabil, noi oferim un model de comportament copiilor noştri.

·         Înainte să reacţionaţi la comportamentul nepotrivit al copilului, întrebaţi-vă: cum pot să-l învăţ în loc să-l pedepsesc?

·         În momentele de furie, emoţia intensă blochează raţiunea şi memoria!

Retrageţi-vă într-un spaţiu departe de copil timp de câteva secunde. Ceea ce puteţi spune sau face la mânie poate traumatiza un copil, îi poate schimba ireversibil viaţa!