Program de Educatie Parentala

Programul de educatie parentala este desfasurat in cadrul Fundatiei Inocenti, ca parte a programului Viata Copilului, dezvoltat in parteneriat cu Institutul de Ocrotirea Mamei si a Copilului “Alfred Rusescu”, departtamentul de Pediatrie.

Programul pilot s-a desfasurat de durata a cinci zile, de luni pana vineri, in cadrul Camerei de Joc a Fundatiei, situata la etajul 3, destinata si echipata lucrului cu bebelusii. Beneficiarii au fost mamici internate alaturi de copiii lor.

Scopul programului este acela de a instrui tinerii parinti in vederea optimizarii relatiei parinte-copil. Este vizata insusirea si dezvoltarea de competente si abilitati educative, dar si reducerea anxietatiii tinerelor mamici, fata de responsabilitatea cresterii si ingrijirii copilului. Finalitatea educatiei parintilor consta in formarea constiintei educative, a necesitatii depunerii unui effort constient, pe masura evolutiei nevoilor copilului. Astfel, este prevenita aparitia conduitelor neadecvate, cauzate de lipsa de informative a parintilor.

Intalnirile au loc zilnic, in fiecare zi fiind dezbatute teme de interes pentru mamici:

Prima intalnire are ca tematica  Dezvoltarea abilitatilor de a face fata strecului si situatiilor de criza. Sunt prezentate informatii despre starile emotionale si predispozitia de a dezvolta Baby Blues, sau Depresie post-partum. Participantele sunt incurajate sa solicite ajutor atunci cand se simt surmenate.

In cea de-a doua intalnire sunt abordate teme privind intelegerea si acceptarea nevoilor bebelusului. Este accentuata importanta crearii si mentinerii unei rutine zilnice – pentru obisnuirea copilului si pentru dezvoltarea sentimentului de incredere/ confort/ siguranta fata de mediu. Sunt abordate teme precum alimentatia si inceperea corecta a diversificarii, somnul si mprogramul de somn al bebelusului.

Un subiect important al acestei intalniri este plansul- ca mijloc de comunicare. In cadrul Camerei de Joc, Fundatia detine un bebelus demonstrative pentru a ilustra Sindromul Bebelusului Zgaltait. Ca exercitiu, mamicile sunt incurajate sa linisteasca bebelusul care plange si care se linisteste doar atunci cand este zgaltait, fiind demonstrate astfel, efectele devastatoare ale zgaltatirii copilului, intr-un moment de pierderea a firii. Sunt  explicate diferentele intre tipurile de plans, dar si incurajarea mamicilor sa monitorizeze copii pentru a observa care sunt posibilele cause ala plansului copilului. Este important de retinut ca, de la nastere, plansul de accentueaza in primele 6 saptamani, scazand apoi treptat, pana la 3 luni, ca adaptare a sistemului nervos si digestive, adaptarea ce poate fi mai usoara sau mai grea.

In cadrul celei de-a treia intalniri este abordata importanta oferirii unui raspuns pozitiv nevoilor de siguranta afectiva a copilului. Mamicile sunt incurajate  sa inteleaga ca modul in care ele raspund nevoilor copilului/ dau dovada de dsiponibilitate in fata copilului care le solicita influeanteaza increderea si neincrederea copilului in lume.

Pe langa diferentierea relatiei affective securizante vs nesecurizante mamicile sunt incurajate sa inteleaga temerile copilului, care pot aprea ca plans fara motiv , ce este usor confundat cu moftul si mai apoi cu rasfatul. De aceea, este important modul in care impunem limite de asa maniera incat copilul sa nu devina rasfatat.

Relatia dintre parinte si copil este intarita prin Interactiunea adultului cu cel mic. Pe langa ingrijirea oferita zilnic, o alta activitate la fel de importanta este JOCUL. Atunci cand vorbim despre mamicile bebelusilor, acestea se grabesc sa spuna “Copilul meu este prea mic, el nu sties a se joace”.  Prin urmare, mamicilor invitate la camera de Joc le sunt prezentate jucarii adecvate pe etape de varsta, le sunt prezentate idei de jocuri si activitati ce pot fi deasfasurate impreuna cu cel mic si care contribuie la dezvoltarea copilului.

Modul in care transmitem mesaje celor mici determina modul in care copilul raspunde cerintelor noastre. Astfel, sunt exersate metode de comunicare non-violenta, in care mamicile participante sunt invatate sa construiasca o cerinta, sa exprime un accord sau un dezacord, sa ofere recompense sau pause ca metode de disciplinare pozitiva.

Pentru  a monitoriza eficienta acestui program ,evaluarea a avut loc conform Fișei inițiale; Chestionarului aplicat la începutul și la final; Testului Luscher, aplicat la începutul și la final;  Fisei de feed-back;  Grilei de observație, completată în timpul desfașurării activităților de către moderator.

Ca si rezultate s-au obtinut:

În urma evaluării inițiale: Lipsa coparentăliții și Neimplicarea tatalui în cresterea şi educarea copilului (87 % ). Surse de informare neavizate (medic pediatru, dispensar) (62%) Informatii incorecte privind alimentatia adecvata (75%) Lipsa unei rutine zilnice (50 %) Dificultati in diferentierea  între afecțiune și răsfăț (62 %) Lipsa timpului pentru interacţiune prin joc (75%)

In urma evaluarii finale, s-au observat: Înțelegerea importanței interacțiunii tatălui cu cel mic (62 %) Abordarea surselor de informație avizate (87 %) Însușirea de informații privind alimentația copilului (75%) Importanta unei rutine zilnice ( 87%) Înțelegerea diferenței dintre răsfăț și afecțiune (75%) Acceptarea și solicitarea ajutorului celorlați (75 %) Cunoașterea si exersarea comunicării non-violente (62%) Acordarea unui timp pentru interacțiunea prin joc (50 %)

În urma evaluării inițiale, am sesizat lipsa de informare a mămicilor privind creșterea și îngrijirea bebelușului.

Pe parcurscul programului, aceastea au arătat interes pentru informațiile prezentate, solicitând date suplimentare pentru diverse subiecte, precum: alimentație, disciplinare, etc.

 La finalul programului , în urma evaluărilor aplicate, s-a observat îmbunătățirea nivelului de achiziții referitor la creșterea si educarea copulului si reducerea anxietății în rândul mămicilor (interpretare test Luscher).

Programul se desfoara zilnic, in intervalul 14.00- 15.00.

Programele de educatie parentala

Familia joacă primul rol în iniţierea procesului de învăţare permanent a copilului. Prin  procesul de învăţare în cadrul familiei, acest rol continuă pe întreaga durată de viaţă a unui individ.

Educaţia familială reprezintă o modalitate esenţială de realizare a educaţiei informale şi manifestă principalele caracteristici ale acesteia: se realizează în mod nesistematic, prin experienţe de viaţă trăite în mod concret, direct; se manifestă difuz în conduita indivizilor şi a grupurilor, impregnează personalitatea cu specificul său prin influenţarea implicită, integrală şi continuă.

“Întărirea libertăţilor individuale, sporirea siguranţei cetăţeanului şi a familiei” (www guv.ro. Obiective Program de Guvernare) nu pot să devină o realitate dacă familia nu-şi realizează funcţiile, în principal, funcţia de socializare/educativă.

La începutul secolului 20 au luat naştere primele programe de educaţie parentală, care aveau ca scop instruirea părinţilor pentru buna dezvoltare a copilului. Acestea au căpătat amploare după al doilea război mondial. De asemenea, au existat initiative care s-au concentrat asupra familiilor defavorizate, în scopul prevenirii abandonului școlar pentru copiii care aveau eşecuri şcolare. Head Start este un astfel de Program, care a debutat la mijlocul anilor 1960. În Europa, educaţia părinţilor se dezvoltă în a doua jumătate a secolului 20, în ţările vest-europene.

Primele reviste dedicate părinţilor au apărut în Europa între 1830 şi 1850 – Mother’s Magazine, Mother’s assistant şi Parent’s magazine. La începutul anilor 60, Thomas Gordon a dezvoltat cursul pentru părinţi Parent Effectiveness Training (P.E.T). Pe baza modelului pe care l-a dezvoltat, Gordon i-a învăţat pe părinţi, profesori, educatori şi lideri, de-a lungul a 50 de ani, să construiască relaţii eficiente.

 

 

Educaţia părinţilor este, astfel, o formă de intervenţie asupra părinţilor în favoarea educaţiei copiilor lor. Educaţia părinţilor conține un set de măsuri educative şi de sprijin care ajută părinţii pe următoarele dimensiuni: înţelegerea propriilor lor nevoi (fizice, sociale, emoţionale şi psihologice); cunoaşterea şi acceptarea nevoilor copiilor lor; construirea de punţi de legătura între părinţi şi copii.

Educaţia adulţilor, cu excepţia unor programe de promovare profesională, nu poate deveni obligatorie; ea se adaptează nevoilor adulţilor şi să asigură condiţii de autoeducaţie şi autoevaluare, de alegere a conţinuturilor şi metodelor, a locului şi timpului de învăţare.

În acest context, părinţii, dar şi viitorii părinţi, ca grupuri ţintă, necesita flexibilitate, dinamism şi adaptabilitate din partea sistemului educativ, care este nevoit să se plieze pe cerinţele şi nevoile acestora.

Statutul şi rolul de părinte, cu atribuţii de natură fizică, psihică, socială, culturală şi economică, au evoluat rapid, sub influenţa dezvoltării întregii lumi dar şi a diversificării modelelor familiale şi educaţionale, adăugând astfel mereu, noi competenţe şi abilităţi.

În aprilie 2006, în cadrul Conferinţei de la Monaco, Consiliul Europei a lansat pentru o perioada de 3 ani programul „Să construim o Europă cu şi pentru copii”, urmărind garantarea unei abordări integrate a promovării drepturilor copiilor în statele membre.

În decembrie 2006 Comitetul de Miniştrii ai statelor membre ale Uniunii Europene a adoptat Recomandarea nr. 19 (2006), prin care recunoaşte importanţa educaţiei parentale şi recomandă statelor membre UE măsuri pentru crearea unor politici speciale de suport pentru parentalitate.

Coparentalitatea si implicarea tatalui in cresterea copilului

    Coparentalitate şi implicarea tatălui

      Coparentalitatea se referă la relaţia de suport pe care şi-o oferă reciproc părinţii.

      Adesea, taţii au rolul de a stimula copilul, de a-l provoca spre a-şi descoperi potenţialul, în timp ce mamele au rolul de a-i calma, de a-i linişti, de a-i proteja.

      Un bărbat poate acţiona diferit faţă de sarcina soţiei sale prin sentimente foarte variate. Poate deveni protector cu soţia sa, se poate mândri cu virilitatea sa, însă un anumit grad de îngrijorare este normal:” -Oare am să fiu un tată bun pentru copilul meu?”

     Poate exista ascuns în psihicul unui bărbat şi sentimentul că este neglijat, sentiment ce apare şi la ceilalţi copii ai familiei. Acest sentiment se manifesta prin supărare, iritare, aparentă nepăsare.     Aceste reacţii, deşi normale, nu îi sunt de folos soţiei care are nevoie de ajutor. Tăticii care pot discuta despre aceste sentimente vor putea observa că emoţiile negative au tendinţa să dispară, lăsându-le pe cele pozitive să iasă la suprafaţă. În ultimele decade aşteptările din partea tăticilor              s-au modificat. În trecut un tătic nu ar fi citit nici măcar o carte despre îngrijirea copilului. În prezent, deşi mare parte a muncii o duc tot femeile, aceştia sunt mai implicaţi. Încă din perioada prenatală, o pot însoţi pe mămica la medic sau la cursurile pregătitoare pentru naştere. De asemenea pot participa activ în timpul travaliului şi pot ţine copilul în braţe imediat după naşterea acestuia.

      Rolul tatălui s-a modificat considerabil în ultimele decenii. Dacă în trecut principala sa atribuţie era aceea de a întreţine familia, tatăl zilelor noastre are un rol active în creşterea şi educarea copilului. Astăzi, tatăl joacă un rol complementar celui al mamei, instituind o relaţie afectivă cu cel mic.

      Rolul tatălui este important din mai multe puncte de vedere:

     - Separarea simbolică mama– copil. Prin prezenţa sa, tatăl contribuie la reducerea intensităţii relaţiei de fuziune mamă-copil. Deşi firească, această legătură trebuie să se estompeze în mod firesc, pentru a evita protecţia excesivă şi pentru a permite copilului să se dezvolte în mod independent şi autonom.

     - Modelul masculin. Tatăl este modelul cu care băieţelul se identifică, este sistemul său de referinţă. Pentru fetiţă, tatăl este un ideal masculin pe care îl va căuta în adolescenţă.

     - Capul familiei. Autoritatea exercitata de tată, împreună cu mama, face posibilă transmiterea unor reguli de viaţa copilului şi creearea unui mediu necesar dezvoltării sentimentului de siguranţă afectivă.

     - Rolul în deschidere şi socializare. Tatăl are un mod diferit de a relaţiona cu copilul, faţă de mama. Acesta îl va tachina mai mult îl va provoca spre explorări şi riscuri. Acest lucru îl va ajuta să se adapteze, să respecte regulile de conduită socială.

      Experienţa sarcinii este diferit simţită de mama faţă de tata. În timpul naşterii bebeluşul face parte din corpul mamei şi aceasta este diferenţa resimţită.

      Cu cât tatăl se implică mai devreme cu atât îi va fi mai uşor să îşi găsească locul, să îşi asume rolul în mod corespunzător.

      Dacă în trecut primele 18 luni de viaţă ale unui copil erau considerate “vârsta mamei”, tatăl obişnuind să se implice după această vârstă, astăzi implicarea tatălui este binevenită în orice moment. Unele mămici întâmpină dificultăţi în a face loc, a ceda locul lor tăticilor. Datorită relaţiei create între ea şi bebeluş pe parcursul celor nouă luni, când viaţa sa a fost orientată în funcţie de copil, mamei îi este greu să renunţe la relatia să exclusivă cu bebeluşul. Această reticenţă poate fi un mijloc de apărare, o reacţie la pierderea relaţiei simbolice cu copilul. Tatăl este perceput ca elementul separator, de rupere spre exterior. Acest sentiment de separare este adesea motivul pentru care mama acceptă cu greutate ca tatăl să facă lucrurile într-un mod diferit.