Se afișează postările cu eticheta dezvoltarea bebelusului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dezvoltarea bebelusului. Afișați toate postările

luni, 7 iulie 2014

Jocuri pentru dezvoltarea bebelusului


Sugestii de jocuri

Nu uitaţi:

-        jocul reprezintă una dintre activităţile cheie din viaţa unui copil;

-        pe parcursul jocului li se dezvoltă simţurile (tactil, vizual, auditiv...), iar copiii învaţă să cunoască oamenii, dobândesc obiceiuri de comportament şi respect faţă de ceilalţi, îşi dezvoltă imaginaţia şi fantezia, îşi dezvoltă abilitatea de a aprecia exerciţiile de memorie etc.;

-        mulţumită jocului învaţă să comunice cu lumea din jurul său iar jucăria devine o sursă privilegiată de explorare şi transmitere a realităţii sociale;

-        pentru anumite jocuri nu sunt întotdeauna necesare jucăriile, dar, fără îndoială, acestea le pot completa, pot deveni o resursă ideală de imaginaţie, de cele mai multe ori. Pe de altă parte, lumea copiilor a fost asociată, în toate culturile, cu jucăriile, iar câteva dintre acestea au rămas aceleaşi de-a lungul istoriei, cu excepţia câtorva variaţii minore. Orice obiecte simple pot deveni jucării pentru copii, cu condiţia să respecte condiţii de siguranţă şi igienă;

 

Perioada de vârsta 1-2 ani:

-        Umplerea unei cutii cu diverse materiale de diverse mărimi. Aşezaţi grămăjoară de materiale lângă cutie, arătaţi-i cum să le ia şi cum să le pună în cutie, apoi arătaţi-i cum poate goli cutia.

-        Jocuri cu cartea: citire din imagini, indicarea elementelor din imagine, exersarea răsfoirii unei cărţi.

-        Jocuri tip Incastro- construcţii simple, Puzzle de lemn

-        Joc de imitaţie: repetaţi un anumit gest până când copilul ajunge să vă imite, apoi manifestaţi-vă bucuria că a reuşit (bravo! Bateţi din palme)

Gesturi care pot fi exersate:

-        Strângeţi pumnul deschideţi

-        Mişcări ale degetelor

-        Activităţi casnice obişnuite: a mătura, a vorbi la telefon, a mânca cu lingura

-        Căutarea jucăriei ascunse sub un prosop, după un alt obiect mai mare, într-o cutie

-        Arătaţi-i cum poate scoate un obiect dintr-un recipient (cutie, sticlă)

-        Un traseu cu obstacole (pernă, coş de plastic, cutie de carton), pe care copilul trebuie să îl parcurgă.

-        Comparaţi obiectele după mărime (mic-mare) şi greutate (uşor- greu)

-        Puneţi-l să aleagă perechea unei şosete dintr-o grămăjoară.

-        Jocuri cu mingea- de prindere

-        Jocuri cu obiecte care produc efecte diverse ca rezultat al manipulării adultului.

-        Perioada de vârsta 2-3 ani

-        Caută obiectul de o anumită culoare, într-un timp dat: exemplu maşinuţa roşie până număr la 10

-        Caută un obiect ascuns de adult: Îi arătaţi un obiect după care îl ascundeţi, fără ca el să vadă. Solicitaţi-i obiectul

-        Trenuleţul culorilor: într-un trenuleţ din piese lego copilul aşează marfa după cerinţele dumneavoastră: 1 piesă roşie, două galbene, trei verzi

-        Sortarea jucăriilor după categorii: mică mare

-        Jocuri diferite cu hârtia: să o rupă şi să o mototolească.

-        Baschet cu o minge de hârtie mototolită, pe care trebuie să o arunce la un coş improvizat

-        Jocuri de popice şi fixare a pieselor tip lego

-        Jocuri libere cu creioane colorate şi coli de hârtie

-        Cântecele cu mişcări ce pot fi imitate de copil

-        Formaţi un traseu cu obstacole pe care copilul să îl poată parcurge fără să se dezechilibreze

-        Joc în oglinda: aşezaţi-vă în faţa copilului şi imitaţi mişcările făcute de acesta.

-        Cereţi copilului să vă aducă obiecte pe care le definiţi: rotund, care înţeapă, de o anumită culoare.

-        Daţi comenzi multiple: du-te în camera ta şi adu o minge mare, pune cartea pe masă,

-        Întrerupeţi un cântecel pe care îl fredonaţi în preajma lui pentru ca el să îl continue.

-        Jocuri tip mimă:” cum face ursul?, dar pisica”

-        Să identifice un animal, o persoană, emoţii, gesturi, acţiuni

-        Citire de imagini, exersarea răsfoirii cărţii

-        Jocuri tip caută şi răspunde: copilul este încurajat să caute şi să arate un obiect, care se găseşte într-o carte cunoscută de el- animale, alimente, maşina, etc

-        Relaţionarea cu alţi copii- din parc, vecini, creşa

-        Relaţionare cu adulţi:” Astăzi avem musafiri, cine a venit? Ne jucăm împreună?”

-        Strângerea jucăriilor

-        Strângerea mesei

-        Poveşti pe tema prieteniei dintre copii

-        Confecţionarea unor daruri către alţi colegi, copii

-        Jocuri pentru încurajarea exprimării emoţiilor: atunci când copilul plânge, găsim împreună o soluţie, discutăm pe un ton liniştit, arătând atenţie, numind sentimentul trăit şi motivul descoperit.

-        Jocuri cu păpuşi pentru a indica schema corporală-Ridică braţele păpuşii, roteşte capul, arată ce îţi spun eu.

miercuri, 16 octombrie 2013

Etape ale dezvoltarii copilului



Etape ale dezvoltării copilului:
Auzul:
-                      Sistemul auditiv se perfecţionează, prin schimbări ce apar la nivelul urechii dar şi al atenţiei;
-                      Intre 1- 3 ani, percepţiile auditive dezvoltă o anumită fineţe;
-                      Copilul dezvoltă o sensibilitate la muzică şi ritm;
-                      Dezvoltarea sistemului auditiv este implicat în diferenţierea cuvintelor, a modului cum sunt pronunţate;
-                      Se formează auzul fonematic;
-                      Se măreşte baza percepţiei de înţelegere a limbajului;
Văzul:
-                      Între 1 an şi 1 an şi 6 luni, se manifestă interesul pentru figuri colorate
-                      La 2 ani se manifestă interesul pentru obiectele necolorate
-                      La 3 ani, copilul este interesat de cărţi cu ilustraţii clare, simple şi expresive
Mirosul şi gustul:
-                      Gusturile se diferenţiază, copilul începe să aibă preferinţe pentru anumite alimente şi aversiuni pentru alte gusturi/mirosuri.
Tactul:
-                      Percepţiile tactile se dezvoltă în special între 1-3 ani
-                      Manevrarea obiectelor în timpul jocului influenţează dezvoltarea simţului tactil.
Reprezentările:
-                      Limbajul se dezvoltă pe baza creşterii capacităţilor de reprezentare a obiectelor.
-                      Apariţia reprezentărilor este foarte importantă deoarece ele pregătesc terenul pentru dezvoltarea funcţiilor de generalizare şi abstractizare a gândirii.
-                      Dezvoltarea gândirii este în strânsă legătură cu dezvoltarea limbajului.
-                      Prin întrebarea ce e asta: copilul identifică şi diferenţiază
-                      La întrebarea de ce explică relaţia dintre obiecte.
-                      Copilul nu doar imită/reproduce mişcări pe care le-a văzut la alte persoane, el acum experimentează unele noi.
-                      Intre 18-24 luni, copilul îşi interiorizează schema de rezolvare a problemelor, copilul găseşte soluţii, inventează modalităţi pentru a-şi atinge scopurile.
-                      La vârsta de 2 ani debutează stadiul preoperator- copilul utilizează conceptele care apar în viaţa concretă, nu toate exemplarele dintr-o categorie anume.
-                      La sfârşitul celui de-al doilea an de viaţă, gândirea copilului este simbolică, nemaifiind legaţi de realitatea imediată.
-                      Copilul poate utiliza cuvinte sau imagini pentru a înlocui diferite obiecte. Copilul utilizează reprezentări ale mediului şi interacţionează cu acestea.
-                      Gândirea are un caracter egocentric: lumea fiind abordată dintr-un punct de vedere foarte personal.
Memoria:
-                      se dezvolta foarte mult pe linia reproducerii cuvintelor.
-                      Memoria are un caracter involuntar şi afectogen, copilul reţine astfel lucrurile care i-au plăcut sau care i-au displăcut.
-                      Memoria este alimentată de achiziţia evenimentelor şi conduitelor zilnice implicate în satisfacerea nevoilor şi trebuinţelor copilului.
-                      Memoria este de scurtă durată: la 1 an ea este de câteva săptămâni, la 3 ani de câteva luni, iar la 4 ani este de 1 an.
Motricitate fină:
1-2 ani
-                      Rostogoleşte mingea imitând adultul
-                      Aşează inele groase pe un suport vertical
-                      Face un turn din 3 cuburi
-                      Trasează linii
-                      Trage jucării după el
-                      Ridică obiecte; e de jos aplecându-se fără a cădea.
-                      Imită mişcarea circular cu creionul
2-3 ani:
-                      Înşiră 3-4 mărgele mari pe un şiret
-                      Răsuceşte butoane şi mânere
-                      Aruncă adultului mingea de la distanţe de 1,5 m
-                      Construieşte un turn de 5-6 cuburi
-                      Intoarece paginile unei cărţi una câte una
-                      Despachetează un obiect mic
-                      Deşurubează jucării cu filet
-                      Face biluţe din plastilina
-                      Bate cu ciocanul în diferite obiecte.
Motricitate grosieră:
Luna 12-18
-                      dispare reacţia landau
-                      Nu sunt dezvoltate reacţiile de echilibru în mers
-                      Porneşte şi se opreşte fără să cadă
Luna 18
-                      Trage jucăriile mergând cu spatele
-                      Urcă scările ţinându-se de balustrade
-                      Poate merge cu un obiect mare în braţe
-                      Începe să alerge
-                      Ştie să se ridice şi să se aşeze pe scaun
Luna 21
-                     Stă în sprijin unipodal
-                     Urcă şi coboară scările ţinut de o mână
-                     Mototoleşte hârtia după demonstraţie, prinde mingii mari.
24 luni
-                      Aleargă fără să cadă
-                      Urcă şi coboară singur scările
-                      Ia obiectele de pe sol fără să cadă
-                      Se dezvoltă abilităţi manuale, ţine creionul cu degetele, desenează un unghi, cerc.
36 luni
-                      Merge pe vârful picioarelor
-                      Sare de la o înălţime de 20-30 cm cu picioarele lipite
-                      Aruncă mingea cu o direcţie slabă.
-                      Urcă scările alternând picioarele, dar tot coboară cu amândouă picioarele pe o treaptă
-                      Merge 30 m pe o linie dreaptă făcând 1-3 greşeli.
-                      Sare cu picioarele apropiate
-                      Merge pe tricicleta.