Îţi dai seama că sunt căsătoriţi, că ţipă la acelaşi copil

Comunicarea eficientă

„Niciodată nu mă asculţi”

Este o nemulţumire auzită atât din partea copiilor, cât şi din partea părinţilor.

E uneori ironic să observi cum unii adulţi îşi tratează prietenii mai blând decât pe proprii copii. Dacă un copil îşi vărsă băutura, putem auzi „Ce se întâmplă cu tine? Nu poţi fi mai atent? Treci imediat şi curăţa mizeria!" în schimb, dacă un prieten de-al aceluiaşi părinte varsă băutura, ne putem aştepta să auzim: „Oh, dar nu e nimic! Se curăţă într-un moment. " (Jaffe M., 1991).

"Îţi dai seama că sunt căsătoriţi, că ţipă la acelaşi copil.” (Din perlele copiilor)

O comunicare autentică le permite copiilor şi părinţilor să îşi dezvolte încrederea, sentimentele de stimă personală şi bune relaţii cu cei din jur.

Ţine minte:

-        Învaţă-l pe cel mic să te asculte, să fie atent la ceea ce îi spui: Îl poţi atinge pe umăr, îi poţi pronunţa numele

-        Vorbeşte încet, astfel încât cel mic să fie nevoit să te asculte.

-        Apleacă-te la nivelul copilului, pentru a-l putea privi în ochi. Astfel vei ştii dacă a înţeles ce îi spui sau nu

-        Învaţă şi TU să asculţi şi să comunici în familie. Implică familia în discuţii despre lucruri cotidiene, şcoală, emisiuni TV, cumpărături. Astfel, vei putea discuta cu copilul şi despre subiecte mai importante precum prietenii lui.

-        Respectă-l pe cel mic şi arată-i că sunteţi prieteni. Dacă le vorbim copiilor ca şi cum ar fi prietenii noştri, e mai probabil să ne considere confidenţii lor

-        Observă lucrurile bune făcute de copii. Chiar dacă lucrurile mărunte pot fi uşor trecute cu vederea, nu uita să îi lauzi pe cei mici pentru faptele lor.

-        Încurajează-i pe ce mici să spună mai multe lucruri, folosind expresii de genul: „Înţeleg”, „Spune-mi mai multe”, „Serios?”, „Chiar?”, „Repetă, te rog, vreau să fiu sigură că am înţeles”. Copiii au intodeauna nevoie să se simtă iubiţi. Nu ezita să îi spui „Te iubesc”. Un astfel de bileţel lăsat dimineaţa pe birou, poate deveni un suvenir care îl va face să se simtă în siguranţă.

-        Fii atent atunci când cel mic îţi vorbeşte. Nu citi, nu te uita la televizor, nu adormi şi nu te ocupa cu alte lucruri în acest timp.

 

Interactiunea prin joc cu bebelusul

 Copilul învaţă prin imitare, explorare şi experienţe, jocul permite practicarea acestora într-o modalitate naturală, menţinând curiozitatea copilului şi dorinţa acestuia de cunoaştere

Copilul mic învaţă prin reluări şi repetări ale unei activităţi, a operaţiilor activităţilor până când acestea se perfecţionează şi se rafinează.

Creşterea şi dezvoltarea copilului are loc într-un ritm alert, schimbările survenind de la o zi la alta. Dezvoltarea şi învăţarea copilului reprezintă un proces continuu care se bazează pe experienetele şi cunostintele anterioare ale copilului.

Dezvoltarea fizică, senzorială, emoţională, cognitivă şi a limbajului şi comunicării evoluează integrat încât fiecare domeniu contribuie la dezvoltarea celorlalte. Orice interacţiune cu adultul sau cu mediul este un act de învăţare.

Toţi copii parcurg aceleaşi stadii de dezvoltare, ritmul este diferit de la un copil la altul.

Siguranţa şi confortul emoţional este fundalul pe care se organizează achiziţiile copilului indiferent de ritmul sau de dezvoltare.

Predictibilitatea programului are un rol esenţial în organizarea mentală a copilului, în crearea sentimentului de siguranţă şi securitate şi în aderarea lui la ordine şi reguli.

Copilăria este definita că etapa în care Jocul şi Joacă este principala activitate a copilului.

Chiar şi simpla urmărire atentă a mâinii sau a picioarelor este o formă de joc pentru cel mic.

Jocul, în dezvoltarea timpurie a celui mic are rol: adaptativ la mediul înconjurător, de socializare, prin interiorizarea regulilor şi acceptarea acestora, de relaţionare, prin stabilirea de relaţii cu alţi copii/adulţi,  de dezvoltare a necesităţii de autodezvoltare: copilul intrând în competitie cu sine. De asemenea, este tonic general, contribuind la starea de bine si motivator, prin joc anumite lucruri neplăcute pot deveni plăcute.

Prin joc, părinţii îşi pot întări relaţia de afectivitate cu cel mic. De asemenea, se dezvolta abilităţile de comunicare a celui mic dar şi a părintelui pentru a înţelege mai bine nevoile copilului.

Prin joc anumite sarcini sau activităţi neagreate de cel mic pot deveni plăcute.

“Copilul meu este prea mic să se joace!”

Această idee este complet eronată. Se pot iniţia jocuri cu cei mici încă de la naştere. Aceste jocuri au forma unor stimulări: sunete, mângâieri, zgaltairea unor jucării, fredonarea unor cântecele, etc.

În primele luni de viaţă copilul percepe lumea înconjurătoare prin simţuri, de aceea activităţile de stimulare senzoriale sunt foarte potrivite. Dezvoltarea simţurilor copilului, stimulează dezvoltarea intelectuală.

 

Idei de jocuri:

- 0-4 luni. Copilul se joacă cu mâinile, picioarele, este interesat de obiecte sunătoare, muzicale, şi care produc lumini ca rezultat al manipulării adultului. Copilul descoperă texturi, culori şi forme diferite. Este importanta comunicarea cu cel mic copilului fiecare etapă a ceea ce urmează pentru a-l obişnui cu activităţile şi a-i creea o rutină. Emiterea de vocale prelungite. Imitarea sunetelor emise de copil. În acest fel el va fi încurajat să le reproducă. Masaj. Rostogolire blândă. Aşezarea copilului pe o pătură speciala pentru joacă: din diverse materiale, cu diferite aplicaţii de diverse culori.

- 4-6 luni. Copiulul începe să perceapă culorile, fiind interesat de obiectele viu colorate. Dezvoltandu-i-se capacitatea de coordonare, copilul se va putea agăţa de diferite obiecte sau va putea apuca jucării.         Jucăriile sunătoare sunt indicate pentru această vârstă, în special cele pe care cei mici le pot apuca, dezvoltându-se astfel abilitatea copilului de a apuca lucruri folosind palma. Activităţi preferate de cel mic: apucatul, aruncatul, mânuirea, gustarea, muscarea obiectelor. Obiecte indicate: Obiecte atârnate deasupra pătuţului sau agăţate de pătuţ.

- 6-12 luni. Copilul sta în şezut şi se deplasează, explorarea fiind mult mai la indemana. Astfel, copilul nu mai este condiţionat de apropierea faţă de jucării, căci se va putea deplasa spre ele. În această perioadă se exersează capacitatea de concentrare. Obiecte indicate: cuburi, jucării montabile, elemente de constructie. Este important momentul când ne jucam cu copilul, deaorece suprastimularea acestuia îl poate transforma în copil agresiv. De asemenea, este necesară stimularea copilului să descopere mediul, prin oferirea acestuia de jucării lăsate la indemnana. Excesul de jucării sau efectuarea mai multor activităţi în acelaşi timp va încuraja dezvoltarea de probleme de concentare şi atenţie sustinuta a celui mic.

 

 

 

 

 

 

Jocul la varsta anteprescolara

 

      Începând cu vârsta de 1 an, se trece treptat de la jocuri de mânuire a obiectelor la jocuri simbolice, ceea ce înseamnă că antepreşcolarul are abilitatea de a înlocui un obiect care nu este prezent, cu un simbol care poate fi reprezentat de cuvinte, obiecte, imagini mintale sau acţiuni (ex: o bucată de lemn poate deveni un telefon mobil, o maşină sau un animal etc.).

       Principalele tipuri de jocuri, specifice vârstei antepreşcolare sunt:

         Între 12-18 luni, copilul este atras de jucării pe rotile (care pot fi împinse şi trase), diferite animale din pluş, mingii (cu diametrul mai mare de 10 cm), căluţ – balansoar, cuburi mari de lemn sau plastic, Lego de dimensiuni mari, jucării polifonice, jucării pentru baie (răţuşte, peşti sau hipopotami din plastic, recipiente care pot fi umplute cu apă) etc.;

      Între 18 luni-2 ani, copilul preferă jucării ce se pot transporta dintr-un loc în altul (jucării pe rotile), jucării muzicale, cuburi de lemn sau plastic, cutie mare cu nisip/apă, forme pentru nisip, lopăţică, găletuşă, păpuşi şi cărucioare pentru ele, animale de pluş, măsuţă şi scăunel, instrumente muzicale, cărticele de carton, căsuţă de joacă, maşinuţe mari pe care le poate manipula uşor, jucării ce pot fi sortate, popice de plastic, jucării care se introduc una în alta (incastre) etc.;

     Între 2 ani - 2 ani şi jumătate, apar preferinţe în funcţie de sex (astfel băieţii manifestă interes faţă de maşinuţe, iar fetele faţă de păpuşi). Se recomandă părinţilor să lase copilului libertatea de a alege, la magazin, jucăria pe care şi-o doreşte (în sensul în care aceştia nu trebuie să îngrădească deschiderea unui copil faţă de jucăriile specifice sexului opus). Adeseori, una din jucării este investită cu statutul de cel mai bun prieten. De asemenea, la această vârstă copiii adoră să sară, să se caţere şi să arunce, deci au nevoie de jucării care să le permită să facă toate acestea.

      Alte jucării recomandate în afară de cele amintite mai sunt: echipament de joacă pentru grădină (leagăn, un topogan micuţ, loc de căţărat), cuburi imprimate cu numere şi litere, puzzle mic cu animale sau personaje din desene animate, păpuşi ce pot fi schimbate de haine, hrănite, îmbăiate, păpuşi ce pot fi manipulate cu mâinile şi degetele (teatru de păpuşi), jucării care imită aspiratorul, căruciorul de cumpărături, telefonul; aeroport, autostradă, fermă cu animale, trenuleţ pe şine - toate în miniatură, creioane de colorate, carioci, cretă colorată (toate non-toxice) cărţi de colorat etc.;

     Între 2 ani şi jumătate - 3 ani, sunt pe rol jocurile de imitaţie a adultului (cum vorbeşte acesta la telefon, cum şofează etc), dar şi tricicleta, cărţile de poveşti etc. La acestă vârstă copii au deja o bună coordonare a mâinilor şi degetelor şi preferă să taie, lipească, să deseneze, să facă teatru de păpuşi sau un puzzle simplu;

     La 3 ani sunt caracteristice jocurile cu subiect care stimulează imaginaţia (fetiţa face pe medicul, băiatul pe soldatul). Joaca “de-a mama şi de-a tata” este foarte populară. De asemenea, jocurile inspirate din realitatea cotidiană, cum ar fi: “de-a doctorul/asistenta”, precum şi roluri de ficţiune, cum ar fi cele inspirate din cărţi sau din filme, ca de exemplu: “de-a vrăjitoarea”, “Omul Păianjen” etc. Cărţile îl interesează tot mai mult; priveşte imaginile şi inventează tot felul de întâmplări. Dar mai presus de toate îi place să i se povestească.

      Cât priveşte partenerul de joc, adultul ocupă rolul primordial (mama promovează, mai ales jocuri verbale şi de inteligenţă, iar tata preferă jocurile fizice). Până la 3 ani, copilul nu ştie să se joace cu alţi copii şi nu este vorba de egocentrism ci, în primul rând, de carenţele unor trăsături pe care le reclamă jocul, privind distributivitatea atenţiei, capacitatea de cooperare etc. În consecinţă, până la această vârstă, chiar dacă sunt plasaţi împreună, copiii respectivi se spionează reciproc, eventual îşi surâd, dar fiecare acţionează pe cont propriu.

      Până la vârsta de 3 ani, nu trebuie să i se pretindă copilului să fie ordonat când se joacă. Şi cu toate acestea singurul lucru pe care îl poate pretinde adultul este să fie ajutat la strânsul jucăriilor.