Disciplinarea pozitiva

Nimeni nu s-a născut învăţat; viaţa este o şcoală pe care o urmăm cu toţii, zi după zi. Prin învăţare, fiecare dintre noi, din fragedă pruncie, am dobândit abilităţi şi competente.

Dacă copilul tău nu ştie să meargă, îl înveţi.

Dacă nu ştie să scrie, îl înveţi.

Dacă nu ştie să citească, îl înveţi.

Dar dacă nu ştie cum să se comporte, îl înveţi sau îl pedepseşti?

Cuvântul disciplina este uşor confundat cu cuvântul pedeapsa. Rădăcina cuvântului disciplina vine de la cuvântul discipol. În formă sa cea mai simplă, a disciplina înseamnă a învăţa pe cineva, nu a pedepsi.

Ex: Un băieţel s-a bătut cu un coleg de grădiniţă. La plecare, educatoarea îi povesteşte întâmplarea mamei. Spre ieşire, lovindu-l, mama îi spune: “Ţi-am spus că nu e bine să loveşti copiii!” Chiar dacă mama avea intenţii bune, ea îi arăta copilului un alt comportament decât cel recomandat, creând în mintea copilului confuzia.

Copilul tinde să imite comportamentul părinţilor.
Indiferent dacă ceea ce face părintele este bun sau rău, copilul priveşte şi imita. Atunci când râdem de oamenii din jur, când vorbim frumos despre vreun vecin, ţipam la un şofer, copiii privesc şi învaţă.

Ceea ce facem cântăreşte mult mai greu decât ceea ce spunem.

Părinţii sunt primii oameni cu care copilul interacţionează şi prin urmare sunt persoanele care influenţează dezvoltarea copilului. Copiii pot învăţa fie autocontrolul, încrederea şi responsabilitatea, fie furia, invidia sau teamă.

Pentru a întări relaţia cu copilul şi pentru a-i hrăni emoţional, este necesară respectarea unor reguli simple:

-          să ne comportăm aşa cum ne aşteptam să se comporte copiii noştri.

 Dacă cerem celui mic să nu lovească copii şi părintele ar trebui să aibă acelaşi comportament.

-          să stabilim aşteptări rezonabile şi realiste, în acord cu nivelul său de abilităţi.

Părintele nu trebuie să uite că se raportează la un copil. De aceea este necesar să aibă în minte ce este capabil copilul nostru la vârsta lui.

-          Şi cel mic are sentimentele ce trebuie respectate.

Dacă părintele a avut zi proastă, este îndreptăţit să fie supăraţi. Atâta timp cât ne exprimăm emoţiile într-un mod acceptabil, noi oferim un model de comportament copiilor noştri.

·         Înainte să reacţionaţi la comportamentul nepotrivit al copilului, întrebaţi-vă: cum pot să-l învăţ în loc să-l pedepsesc?

·         În momentele de furie, emoţia intensă blochează raţiunea şi memoria!

Retrageţi-vă într-un spaţiu departe de copil timp de câteva secunde. Ceea ce puteţi spune sau face la mânie poate traumatiza un copil, îi poate schimba ireversibil viaţa!

Comunicarea eficienta

„Niciodată nu mă asculţi”

Este o nemulţumire auzită atât din partea copiilor, cât şi din partea părinţilor.

E uneori ironic să observi cum unii adulţi îşi tratează prietenii mai blând decât pe proprii copii. Dacă un copil îşi vărsă băutura, putem auzi „Ce se întâmplă cu tine? Nu poţi fi mai atent? Treci imediat şi curăţa mizeria!" în schimb, dacă un prieten de-al aceluiaşi părinte varsă băutura, ne putem aştepta să auzim: „Oh, dar nu e nimic! Se curăţă într-un moment. " (Jaffe M., 1991).

"Îţi dai seama că sunt căsătoriţi, că ţipă la acelaşi copil.” (Din perlele copiilor)

O comunicare autentică le permite copiilor şi părinţilor să îşi dezvolte încrederea, sentimentele de stimă personală şi bune relaţii cu cei din jur.

Ţine minte:

-        Învaţă-l pe cel mic să te asculte, să fie atent la ceea ce îi spui: Îl poţi atinge pe umăr, îi poţi pronunţa numele

-        Vorbeşte încet, astfel încât cel mic să fie nevoit să te asculte.

-        Apleacă-te la nivelul copilului, pentru a-l putea privi în ochi. Astfel vei ştii dacă a înţeles ce îi spui sau nu

-        Învaţă şi TU să asculţi şi să comunici în familie. Implică familia în discuţii despre lucruri cotidiene, şcoală, emisiuni TV, cumpărături. Astfel, vei putea discuta cu copilul şi despre subiecte mai importante precum prietenii lui.

-        Respectă-l pe cel mic şi arată-i că sunteţi prieteni. Dacă le vorbim copiilor ca şi cum ar fi prietenii noştri, e mai probabil să ne considere confidenţii lor

-        Observă lucrurile bune făcute de copii. Chiar dacă lucrurile mărunte pot fi uşor trecute cu vederea, nu uita să îi lauzi pe cei mici pentru faptele lor.

-        Încurajează-i pe ce mici să spună mai multe lucruri, folosind expresii de genul: „Înţeleg”, „Spune-mi mai multe”, „Serios?”, „Chiar?”, „Repetă, te rog, vreau să fiu sigură că am înţeles”. Copiii au intodeauna nevoie să se simtă iubiţi. Nu ezita să îi spui „Te iubesc”. Un astfel de bileţel lăsat dimineaţa pe birou, poate deveni un suvenir care îl va face să se simtă în siguranţă.

-        Fii atent atunci când cel mic îţi vorbeşte. Nu citi, nu te uita la televizor, nu adormi şi nu te ocupa cu alte lucruri în acest timp.

Atitudini frecvent intalnite ce duc la scaderea eficientei comunicarii intre parinte si copil

 

1. Amenintarea

Exemple: “Daca nu vii acum la mine sa mergem la gradinita, ai incurcat-o! “, „

Ce gandeste copilul: “Parintele meu e periculos/”, “Ar puteaa imi faca ceva rau”, “Mi-e frica de el, mai bine il ascult!”

Consecinta: principala preocupare a copilului va fi sa nu faca un lucru gesit. Astfel copilul va actiona doar atunci cand este sigur ca rezultatul va fi bun. Asa apar frica, minciuna, ezitarea, lipsa de incredere in sine, intoleranta etc.

2.Contrazicerea si minimalizarea problemei

Exemple: “Sunt un prost! Nimeni nu se joaca cu mine ”, spune copilul

“Nu e adevarat! Nu spune asta!”, ii raspunde tatal.

Ce gandeste copilul: “Tata nu intelege ce ii spun eu.Nu mai are rost sa vorbesc cu el despre problemele mele,pentru ca nu ii place ce zic eu.”

Consecinta: contrazicand copilul in acest mod, ii intaresti convingerea deja formata. Copilul va simti ca nu il intelegi si nu esti capabil sau dispus sa ii asculti problemele. Asa se poate naste lipsa de incredere in competenta parintelui.

3. Critica

Exemple: “Nu ti-am zis sa te uiti pe unde calci?”, “De cate ori trebuie sa-ti spun ca nu e voie sa te joci aici?”, “De ce nu ma asculti?”

Ce gandeste copilul: “Iar incepe...imi tine morala! Se calmeaza imediat. ”

Consecinta: copilul nu va mai fi receptiv la parerile emise de tine. Asa se poate naste indiferenta.

4. Etichetarea

Exemple: “Esti o reu!”, “Esti o proasta!”

Ce gandeste copilul: “Mama stie mai bine ca mine, are dreptate.”

Consecinta: Copiii vor fi urmariti toata viata de aceasta idee. Vor fi convinsi ca sunt rai, urati sau prosti . De aceea, vor incerca, de cate ori se va ivi ocazia, sa demonstreze ca nu este asa, chiar daca nu li se cere acest lucru. Apar complexele de inferioritate, stima de sine scazuta.

5. Indiferenta

Exemple: “Tati! Tati! Am desenat o flare! “, spune copilul.

– “Bine. Du-te din fata televizorului”, ii raspunde tatal.

Ce gandeste copilul: “Televizorul e mai important decat mine! “, “Cum sa fac sa ii atrag atentia asupra mea?”

Consecinta: copilul va dori sa atraga atentia asupra sa cu orice pret, chiar si prin fapte negative (furt, chiul, injuraturi).

6. Ironia

Exemple: forma verbala: „Ai auzit ca s-a inventatblocul de desen, de ce scrii pe perete?”

forma nonverbala: privire „de sus”, zambet de superioritate.

Ce gandeste copilul: “ Nu sunt in stare de nimic“

Consecinta: va scadea increderea copilului in fortele proprii si increderea fata de tine. El se va distanta cautand sa fie apreciat in alta parte

7. Invinuirea

Exemple: “Intodeauna tu esti de vina! M-am saturat sa strang dupa tine, ar trebui sa-ti fie rusine! ”

Ce gandeste copilul: “E numai vina mea. “, “Nu sunt bun de nimic.”

Consecinta: scade nivelul stimei de sine, creeaza o imagine proasta a copilului despre sine, asa pot aparea complexele de inferioritate.

8. Neatentia la ce spune copilul

Exemple: “.. .si astazi la gradi doamna a zis …”, povesteste copilul. “tia-i pus tenesii la loc?”, spune mama.

Ce gandeste copilul: “ Pe mami nu o intereseaza ce spun. Mai bine nu ii mai povestesc nimic”

Consecinta: copilul va comunica doar ceea ce este important sa afli si va omite lucruri pe care mai tarziu se va dovedi ca esr esential sa le cunosti.

9. Reprosul

Exemple: “Fara mine, nu se alegea nimic de tine”, “Daca nu ai fi fost tu, as fi putut face atatea!”

Ce gandeste copilul: ”Era mai bine pentru mami daca nu ma mai nasteam!?”

Consecinta: asa poate sa apara sentimentul de vinovatie.

10. Ridicarea vocii

Exemple: “ Chiar esti obraznic!!!”, “Tampitule!! ”

Ce gandeste copilul: “Iar incepe sa tipe. Ma doare capul “

Consecinta: exersata mai mult timp, aceasta forma de „comunicare” se poate transforma intr-o deprindere paguboasa a parintelui. Asa poate sa apara dispretul fata de parinte.

11. Umilirea

Exemple: „ Hai recunoaste si in fata lor ce ai fost in stare sa faci! ” sau „ Tip la tine sa stie toata lumea ce copil am crescut!

Ce gandeste copilul: „ Ma face de rusine la toata lumea, nimeni nu ma respecta deloc.”

Consecinta: parintele nu mai este un om de incredere, deoarece te poate face de ras cand nu te astepti. Prin urmare, copilul va invata sa ascunda adevarul; asa poate sa apara neincrederea.