marți, 1 ianuarie 2013

Dezvoltarea copilului de la 1-3 ani



Auzul
      În primii doi ani de viaţă, aparatul auditiv se perfecţionează atât prin schimbări ce apar în funcţionarea urechii, cât şi prin modificări în procesul atenţiei. Se reduce şi intensitatea stimulilor sonori la care copilul răspunde.
         Între 1 şi 3 ani senzaţiile şi percepţiile copilului se îmbogăţesc considerabil ca urmare a dezvoltării sale fizice şi a limbajului. Percepţiile auditive cunosc treptat o specializare şi o anumită fineţe. Muzica începe sa determine la copii reacţii pozitive sau atenţie încordată, mai ales după vârsta de un an si jumătate, ceea ce demonstrează că începe să se dezvolte sensibilitatea muzicală. La doi ani, copilul este sensibil la ritm; poate chiar să danseze la auzul unor melodii ritmate. Dezvoltarea simţului muzical al copilului poate fi cultivat de părinţi încă din această perioadă.
       Dezvoltarea analizatorului auditiv este implicată şi în diferenţierea cuvintelor, a modului cum sunt pronunţate. Progresele sensibilităţii în această direcţie măresc baza perceptivă de înţelegere a limbajului. Se formează treptat auzul fonematic.
   
     Văzul
      În această perioadă copilul vede anevoios obiectele mici şi îndepărtate ca urmare a acomodării defectuoase a cristalinului. De fapt, recunoaşterea obiectelor de la distanţă, perceperea lor clară, presupune o anumita experienţă perceptivă de care antepreşcolarul nu dispune încă. Dificultatea rămâne mare în această privinţă şi din cauză că extinderea zonei vizuale este limitată iar limitele câmpului vizual sunt cuprinse între aproximativ 45 si 50 cm.
      După 1 an, spre 1 an şi 6 luni, se manifestă interesul pentru figuri colorate  iar la 2 ani şi pentru obiectele necolorate. La 3 ani, pe copil îl interesează cărţile cu ilustraţii. El are preferinţe pentru ilustraţiile clare şi simple, cu puţine detalii şi expresive. Este important ca părinţii să ofere acum copilului pe lângă jucării şi cărţi adecvate vârstei sale.

 

     Mirosul şi gustul

       Percepţiile şi senzaţiile gustative şi olfactive se dezvoltă şi ele şi cunosc o perfecţionare evidentă. Antepreşcolarul mai obişnuieşte să ducă lucrurile la gură. În general, gusturile sale se diferenţiază; el începe să aibă preferinţe pentru anumite alimente şi aversiuni pentru alte gusturi şi mirosuri
   
     Tactul
         O deosebită dezvoltare o au intre 1 si 3 ani şi percepţiile tactile. Mai ales după formarea capacitaţii de deplasare independenta şi de folosire a cuvântului, tactul furnizează şi creează, împreuna cu văzul, condiţii de percepere a spaţiului. Încă la 15 luni este evident faptul că, atunci când aruncă obiecte sau le scăpa din mâini, copilul prezintă o mare mobilitate în urmărirea vizuală a traiectoriei pe care o descrie căderea obiectului. Manevrarea obiectelor din timpul jocului influenţează dezvoltarea simţului tactil.
  Relaţia strânsă dintre văz şi tact duce la o apreciere mai bună a dimensiunilor de către copil. Deşi progresul în aceasta privinţă este lent, totuşi, în legătura cu anumite situaţii care au fost fixate puternic, în special prin experienţa tactilă şi vorbire, copilul începe să folosească criterii de diferenţiere, categoriile de ,,mare” şi ,,mic”. Jocul de mânuire a obiectelor contribuie la dezvoltarea acestui gen de aprecieri.
      De la 15 luni la 2 ani copilul încearcă să apuce umbrele şi pricepe că ele se mişcă în funcţie de mişcările lui. Îi place grozav să se joace în şi cu apă, precum şi să fie alergat ca să fie prins. Pe la 2, 3 ani pricepe că umbra îi aparţine şi drept urmare nu îi mai este frică de ea.
   
Psih. Andrea Filimon

Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională « Speranţa »

   
   
Bibliografia
1. Morand de Jouffrey P. ( 2005 ) – Psihologia copilului, Ed. Teora, Bucureşti
2. Muntean Ana (2006) – Psihologia dezvoltării umane, Ed. Polirom, Iaşi
3. Munteanu A. (1998) – Psihologia copilului şi adolescentului, Ed. Augusta, Timişoara

 

 

 

 

 

Dezvoltare cognitiva 1 -3 ani

 

Reprezentările
  
     La sfârşitul primului an de viaţă gândirea copilului este legată de acţiunea concretă cu obiectele. Intre 1 an jumătate şi 2 ani intră în acţiune reprezentările. Acum se face trecerea între acţiunea concretă şi reprezentarea acţiunii înainte de a trece la executarea ei prin operarea pe plan mental cu simboluri ale obiectelor. Capacitatea de a-şi reprezenta ceva printr-un simbol se  poate realiza prin : imitaţia amânată, jocul simbolic, desenul, imaginile mentale, limbajul. Intre dezvoltarea limbajului şi reprezentări este o strânsă legătură. Sub influenta limbajului reprezentările se supun unei profunde restructurări. Limbajul, la rândul sau, se dezvolta pe seama creşterii capacitaţilor de reprezentare a obiectelor, acţiunilor etc.
     Cu toate acestea, reprezentările rămân în strânsă legătură cu percepţiile ceea ce le conferă un caracter intuitiv-concret. Deşi este capabil să-şi reprezinte mental anumite lucruri, el raţionează asupra unor elemente specifice astfel atunci când se gândeşte, de exemplu la un câine el nu se gândeşte la categoria generală de animale cu patru picioare ci la căţelul său de acasă.
     Tot acum copilul poate să mimeze acţiuni astfel încât el se poate preface că mănâncă chiar dacă nu are o linguriţă sau mâncare în farfurie.
 Iniţial reprezentările apar involuntar şi abia mai târziu voluntar, în urma unei solicitări verbale. Copilul poate fi solicitat  pe la 2 ani jumătate să caute şi să aducă un anumit obiect la solicitările adulţilor.
     Apariţia reprezentărilor este foarte importantă deoarece ele pregătesc terenul pentru dezvoltarea funcţiilor de generalizare şi abstractizare ale gândirii.

Gândirea /Intelectul

      Dezvoltarea gândirii în această perioadă este în strânsă legătură cu dezvoltarea limbajului. Pe la 2 ani datorită întrebării “ce este asta?” copilul identifică şi diferenţiază diferite obiecte iar  întrebarea “de ce?” care apare puţin mai târziu  vizează relaţia dintre obiecte.
      Caracteristică perioadei de 1 an / 1 an jumătate este căutarea de noi mijloace pentru a acţiona şi experimentarea unor noi posibilităţi de utilizare a unui obiect (reacţii circulare terţiare). Apar o serie de conduite noi:  de exemplu copilul se urcă pe un scaun pentru a lua un obiect la care nu ajunge altfel. Activitatea sa trece de la perioada de “reproducere” la perioada de “explorare”. Acum copilul nu doar repetă mişcările pe care le vede, ci experimentează şi unele noi.
      În perioada 18-24 luni are loc interiorizarea schemelor de rezolvare a problemelor. Acum copilul începe să găsească soluţii la problemele lui şi inventează modalităţi pentru a-şi atinge scopurile. De exemplu dacă vrea să deschidă o cutie cu o jucărie înăuntru, dacă nu reuşeşte,acum începe să analizeze situaţia întorcând cutia pe toate părţile căutând o soluţie.
      La 2 ani debutează un nou stadiu, cel al inteligenţei preoperatorii care este considerat  şi  stadiul reprezentărilor. Până la 4 ani gândirea copilului este preconceptuală. Preconceptele sunt „noţiunile”  empirice care ocupă o poziţie intermediară între general şi particular, adică nu cuprind toate exemplarele dintr-o categorie ci doar pe acelea care apar în existenţa concretă.
      La sfârşitul celui de-al doilea an de viaţă modificarea care are loc la nivelul abilităţilor cognitive este masivă, copiii devenind capabili acum să se angajeze în gândire simbolică, nemaifiind legaţi de realitatea imediată. Un simbol este un cuvânt sau o imagine care înlocuieşte altceva (de exemplu copilul care ia un cub şi spune că e o cană, prefăcându-se că bea din ea). Tot acum în loc să se angajeze doar în activităţi senzorio-motorii cu jucăriile – scuturare lovire, aruncare, supt – copiii încep acum să se joace jocuri imaginative de exemplu un băţ este o maşină. Copilul poate să se angajeze în gândirea de tip reprezentaţional, adică el poate folosi cuvinte sau imagini pentru a înlocui diferite obiecte, pe care le poate manipula pe plan mental pentru a crea lumea pe care o vrea el. În loc să interacţioneze direct cu mediul, acum copilul poate să utilizeze reprezentările mentale ale mediului şi să interacţioneze cu acestea.
      În această perioadă gândirea are un caracter egocentric adică lumea e abordată dintr-un unghi de vedere foarte personal. De exemplu, întrebat fiind un copil dacă are un frate şi el spune „da”, întrebat apoi dacă fratele lui are un frate foarte probabil va spune „nu”.
     

 


Memoria

      Între 1-3 ani memoria copilului se dezvoltă foarte mult pe linia recunoaşterii şi reproducerii cuvintelor. Ontogenetic memoria verbală începe în al doilea an de viaţă datorită perfecţionării mecanismelor verbale pe de o parte şi progreselor cognitive pe de altă parte.
      În această perioadă memoria are un caracter predominant involuntar şi afectogen, copilul reţinând mai ales lucrurile care i-au plăcut sau care i-au displăcut, care au fost cele mai pregnante. Memoria este alimentată prin achiziţia evenimentelor şi conduitelor zilnice implicate în satisfacerea trebuinţelor şi nevoilor copilului.
       De asemenea memoria este de scurtă durată. Latenţa memoriei creşte astfel la 1 an ea este de câteva săptămâni, la 3 ani de câteva luni iar la 4 ani de aproape un an.
   
Imaginaţia

      În această perioadă graniţa  dintre real şi fantastic este foarte flexibilă copilul crede tot ceea ce i se povesteşte.
      Este important ca părinţii să stimuleze încă din această perioadă imaginaţia copilului, spunându-le cât mai des scurte povestioare care pot fi însoţite şi de imagini.
   
Psih. Andrea Filimon
Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională « Speranţa »

Bibliografia
1. Bonchiş E. (coord) (2000) –Dezvoltarea umană – aspecte psiho-sociale, Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea
2. Jurcău N.,Megieşan G.A. (2001) – Psihologia generală şi a dezvoltării, Ed. U.T. Pres, Cluj-Napoca
3. Morand de Jouffrey P. (2005  ) – Psihologia copilului, Ed. Teora, Bucureşti
4. Munteanu A. (1998) – Psihologia copilului şi adolescentului, Ed. Augusta, Timişoara
5. Schaffer H.R. (2005) – Introducere în psihologia copilului, Ed.ASCR,  Cluj-Napoca

 

 

Motricitatea fina

 

1-2 ani:

  • Rostogoleşte mingea imitând adultul
  • Aşează inele groase pe un suport vertical
  • Face un turn din 3 cuburi
  • Trasează linii
  • Trage jucăriile după el
  • Ridică obiectele de pe jos aplecându-se, fără a cădea
  • Imită mişcarea circulară cu creionul

2-3 ani:

  • Înşiră 3-4 mărgele mari pe un şiret/sârmă (~2 min.)
  • Răsuceşte butoane şi mânere
  • Aruncă adultului mingea de la distanţa de 1,5 m
  • Construieşte un turn din 5-6 cuburi
  • Întoarce paginile unei cărţi, una câte una
  • Despachetează un obiect mic
  • Deşurubează jucării cu filet
  • Face biluţe din plastilină
  • Apucă creionul între degetul mare şi arătător, sprijinindu-l pe cel mijlociu
  • Bate cu ciocanul în suprafeţe diferite

 

Motricitate grosiera

LUNILE 12-18

      Reacţia Landau dispare şi copilul capătă o mai mare mobilitate în mers.Reacţiile de echilibru sunt dezvoltate în statică, dar nu şi în mers. Copilul aleargă după centrul său de greutate. Merge singur, cu o bază mare de susţinere. Porneşte şi se opreşte fără să cadă.
   
LUNA 18


      Trage jucăriile după el mergând cu spatele. Urcă scările ţinându-se de balustrade. Reacţiile de echilibru în picioare sunt prezente, dar nu în şi în sprijinul unipodal (într-un picior). Poate merge cu un obiect mare în braţe. Începe să alerge (ţine genunchii ţepeni), ştie să se ridice şi să se aşeze pe scaun. Aruncă mingea.

LUNA 20


      Stă în sprijin unipodal (într-un picior) cu asistenţă.

LUNA 21


      Urcă şi coboară scările ţinut de o mână. Construieşte turnuri de 5-6 cuburi, mototoleşte hârtia dupa demonstraţie, prinde mingi mari.

LA 2 ANI (24 de luni)


      Copilul aleargă bine fără să cadă, aleargă mai mult decât merge. Urcă şi coboară scările singur, ia obiecte de pe sol fără să cadă. În timpul mersului rulează piciorul astfel: călcâi-degete.
Prehensiunea: se dezvoltă abilităţiile manuale, ţine creionul cu degetele, desenează un unghi, cerc.

LUNA 30


      Merge pe vârful picioarelor după demonstraţie. Sare de la o înălţime de 20-30 cm, cu picioarele lipite. Aruncă mingea cu o direcţie slabă menţinându-şi echilibrul.

LA 3 ANI (36 DE LUNI)


      Urcă scările alternând picioarele, dar coboară tot cu 2 picioare pe o treaptă. Merge 30 de metri pe o linie dreaptă făcând 1-3 greşeli. Sare cu picioarele apropiate. Merge pe tricicletă.
   
Almăjan-Guţă Bogdan-kinetoterapeut
Almăjan Violeta-kinetoterapeut
Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională « Speranţa »

 

     

Motricitate generală  .dezvoltarea psihomotricitati

 

la 1 an

- se târăşte alternând dreptul cu stângul
- foloseşte pensa digitală pentru a ridica un obiect
- apucă cu mâna din poziţia de târâre
- stă în picioare cu sprijin minim 1 minut
- scoate obiectele dintr-un recipient prin răsturnare
- întoarce paginile unei cărţi (mai multe deodată)
- bate din palme
- face câţiva paşi fără ajutor

 

la 3 ani

- merge independent
- coboară treptele cu ajutor
- împinge sau trage o jucărie după el
- se apleacă pentru a ridica un obiect
- se ridică fără să se dezechilibreze
- sare pe loc cu ambele picioare odată
- merge cu spatele înainte
- se dă în balansoar
- rostogoleşte o minge
- aruncă mingea la o distanţă de 1,5 m
- face o tumbă cu ajutor
- aşează 4 inele pe un suport vertical
- face un turn din 5-6 cuburi
- înşiră 4 mărgele pe un şiret în 2 minute
- răsuceşte butoane sau mânere
- întoarce pagina una câte una
- despachetează un obiect mic
- împătureşte o hârtie în două
- desface şi îmbină jucării de asamblat
- deşurubează jucării cu filet
- face biluţe din plastilină
- apucă creionul între degetul mare şi arătător, sprijinindu-l de mijlociu

 

Cuceu Amelia - Kinetoterapeut

Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională « Speranţa »

 

Dezvoltarea comunicarii

 

 

 După 12 luni copilul realizează înţelesul la foarte multe cuvinte. El poate rosti cu o pronunţie relativ inteligibilă aproximativ 100 cuvinte, care alcătuiesc vorbirea sincretică, „holofrazică”.
La 16 luni apare cerinţa subiectivă a comunicării verbale din două motive: pe de o parte , cerinţa copilului de  a se face înţeles iar, pe de altă parte, descoperirea faptului că toate obiectele, fenomenele , acţiunile au un nume.
În această perioadă se poate vorbi de trei feluri de limbaj:
a) „Limbajul mic”:
- este un limbaj primitiv, de circulaţie restrânsă, are loc între copil şi mediul lui foarte apropiat (familia).
- acest tip de limbaj este încărcat cu onomatopee, numeroase holofraze, cuvinte circumstanţiale de circulaţie restrânsă ( „Dus tati tai, tai”- în loc de „s-a dus tata cu trenul”).
b) Limbajul situativ:
  -  este încărcat de cuvinte concrete cu structură gramaticală
  -  este saturat în exclamaţii, forme verbale eliptice şi gestică
    -  este prezent după 2 ani şi rămâne activ până la 5-6 ani
       -  la 2 ani „limbajul mic” se dezvoltă în limbaj situativ
c) Limbajul contextual:
  -  constituie o vorbire desfăşurată ,  cu un text şi context discret alimentat de structuri ale comunicării nonverbale.
  -   evoluează paralel cu cel situativ , pe care-l va domina treptat
  -  este o  formă de trecere între comunicarea nonverbală şi comunicarea verbală şi poartă denumirea de „comunicare simbolică”

12 – 18 luni:

Limbaj impresiv
• Înţelege foarte multe cuvinte într-un context situaţional
• Înţelege gesturile adultului şi le imită cu sens (gesturi de protecţie, de ameninţare)
• Înţelege interdicţia
• Înţelege o cerere verbală şi o execută
• Înţelege o întrebare simplă
•     Execută sarcini transmise verbal în 2-3 secvenţe
• Anticipează activităţi familiare obişnuite prin asocierea cu sunetele (merge la bucătărie când aude    sunetele gătitului; se uită la/ merge le telefon când acesta sună).
•Identifică constant 10-20 cuvinte familiare.
• Ascultarea în grup: se concentrează o perioadă scurtă (1-2 minute) pe materialul auzit numai dacă stimularea este intensă şi continuă.

Limbajul expresiv
• Numeşte jucării sau imagini prin onomatopee (câinele prin „ham!, ham!, pisica prin „miau!”)
• Pronunţă spontan între 3 -20 cuvinte
• Denumeşte corect câteva obiecte, cele familiare
• Utilizează în conversaţie un jargon specific
• Utilizează cuvinte – propoziţii (holofraze)

 18 – 24 luni:

Limbaj impresiv
• se concentrează 4-6 minute într-o situaţie unu la unu;
• ascultarea în grup: se concentrează 2-4 minute pe materialul auzit;
• ignoră sunete foarte obişnuite din mediu (uşi trântite, telefonul care sună) dar investighează sunete noi;
• identifică sunete foarte obişnuite din mediu (câinele care latră, zgomotul maşinii afară);
• poate să confunde încă unele cuvinte noi, ghicindu-le pe cele mai familiare.
• poate urma o instrucţiune simplă (“Pune mingea în cutie”).
• urmează 2 instrucţiuni legate (“Ia-ţi haina; Du-te la uşă!”).
• înţelege majoritatea propoziţiilor simple, spuse câte una o dată
• înţelege întrebări care încep cu „ce?", „unde?";
• înţelege cuvinte simple: obiecte familiare (substantive) peste 30,
• înţelege acţiuni (verbe) peste 20,
• înţelege pronume simple: eu, mie, pe mine;
• înţelege alte câteva cuvinte: în, afară, mai mult, nu acum, numai una;
• înţelege sensul unor cuvinte care indică poziţii spaţiale: sus, jos, sub, în faţă, în spate, deasupra,;
• înţelege adjective simple peste 20: 3 culori, fierbinte, rece, altele.
• începe să categorizeze după funcţia familiară: să facă perechi funcţionale (pantof – şosetă, lingură-mancare);
• începe să recunoască cântece sau poveşti familiare şi se supără când cititorul schimbă povestea;
• Înţelege povestiri cu 2 personaje de aprox. 30 de propoziţii

Limbajul expresiv
• începe să construiască propoziţii simple de 2-3 cuvinte;
• începe să utilizeze propriul nume în referinţele despre sine(vorbeşte despre sine la pers. a 3-a);
• începe să verbalizeze experienţele senzoriale într-un context afectiv folosind cuvintele adecvate:
- de gust: acru, dulce, sărat, cu integratori evaluativi (e bun, e rău, e scârbos)
- de miros: miros de floare, de parfum, de benzină, etc.
- vizuali: denumeşte impresiile de culoare (roşu,alb),  formă (rotund, pătrat), mărime (mare, mic)
- auditive: denumeşte senzaţiile de zgomot, sunete plăcute.
- senzaţiile interne, de durere („mă doale bultica);
• denumeşte diferite acţiuni: scrie, găteşte, doarme, calcă, se joacă, etc.;
• apare în vorbire pronumele şi adjectivul (eu, tu, frumos, bun, cuminte; )
• la 2 ani este perioada de „mare identificare” a lumii obiectuale, apare întrebarea „Ce este asta?” (transferă foamea  de experienţe senzoriale pe planul interogaţiei verbale);
• apar primele propoziţii cu legătură între cuvinte;
• Utilizează în conversaţie cu precădere propoziţii, chiar dacă nu sunt foarte corecte din punct de vedere gramatical;
• Dorinţa de comunicare e foarte intensă.

24 – 36 luni:

Limbaj impresiv
• se concentrează 10-15 minute într-o situaţie unu la unu;
• ascultarea în grup: se concentrează 4-5 minute pe materialul auzit;
• îşi concentrează atenţia independent când e interesat de ceva;
• recunoaşte prin modul în care reacţionează la ele, sunetele apropiate/îndepărtate sau puternice/slabe;
• identifică rapid o varietate de sunete obişnuite din mediu;
• urmează 3 instrucţiuni simple legate, de obicei în corespondenţă;
• urmează o instrucţiune cu instrucţiuni simple specifice (ia mingea mică care e pe podea);
• capacitatea de înţelegere se lărgeşte foarte mult, inclusiv pe planul motivelor acţiunilor ( se spală pe mâini ca să fie curat, se îmbracă să nu-i fie frig);
• înţelege: propoziţii rudimentare compuse ('şi');
- întrebări care încep cu „cine?", „când?";
- multe substantive şi verbe noi;
- mai multe adjective: 3-5 culori, 3-5 forme;
- mai multe pronume: el, ea, lui, ei, al meu;
• începe cunoaşterea cantităţii: unu, mulţi = mai mult de unu,
• numără până la 3, numai unul;
• înţelege categorii de bază: mâncare, animale, după funcţie (ce mâncăm, ce purtăm);
• începe cunoaşterea mărimii: mic, mare;
• înţelege noţiunile spaţiale: în faţă, în spate, sus, jos, etc.;
• începe cunoaşterea timpului: acum, astăzi;
• învaţă părţi din poezii şi cântece familiare;
• începe să-şi amintească bucăţi din poveşti familiare (“citeşte” cărţile singur).
• înţelege povestiri cu trei personaje, compuse din aprox. 50 de propoziţii scurte

b.Limbajul expresiv

• La 3 ani este perioada celei de-a II-a interogaţii,(„De ce?”);
• Se organizează structura gramaticală a limbii vorbite,
• Poate repeta prin memorare 3-4 cuvinte;
• Foloseşte fraze cu relaţii de subordonare între propoziţii;
• I se dezvoltă capacitatea de repovestire (după  un model), folosind 3-4 propoziţii scurte pentru relatarea unei povestiri de 30 de propoziţii , cu 2 personaje;
• Povestirea lui pare eliptică, dar are coerenţă logică;
• Învaţă mici poezii sau să numără;
• În cadrul propoziţiilor respectă acordul de gen, număr, caz;
• Foloseşte pronumele personal în mod curent;
• Utilizează timpul trecut;
• I se dezvoltă fantezia verbală şi la 3 ani utilizează „jocuri verbale”: inventează cuvinte, creează rime;
• La 3 ani utilizează aprox. 1100 cuvinte. 

Recomandări pentru părinţi:
• Comunicaţi tot timpul cu copilul chiar şi înainte ca acesta să înţeleagă sensul cuvintelor;
• Priveşte copilul  când îi vorbeşti şi lasă să ţi se vadă faţa şi mâinile;
• Ajută-l să înţeleagă ce vrei să-i spui, făcând acţiunea pe care o verbalizezi ( când îi spui ”Pune cana pe masă!”- faci acţiunea împreună cu copilul în timp ce o exprimi şi verbal)
• Când comunicaţi cu copilul utilizaţi toate mijloacele de comunicare, atât verbale cât şi cele non-verbale: intonaţia , mimica , gestica;
•  Lasă-l să vadă ceea ce simţi prin expresiile feţei tale;
• Utilizează expresiile faciale în concordanţă cu cele verbale;
• Ajută-l pe copil să înţeleagă că procesul de comunicare este un dialog între două persoane: unul vorbeşte şi celălalt ascultă, apoi rolurile se schimbă;  învaţă-l această reciprocitate;
• Nu-i vorbi atunci când este zgomot mare, se aude radioul sau televizorul; pentru el va fi greu să se concentreze la una din sursele sonore ( intră în starea de confuzie);
• Ajută-l să înţeleagă  în ansamblu ceea ce vrei să-i spui , chiar dacă nu înţelege fiecare cuvânt;
• Nu imita vorbirea incorectă a copilului; el are nevoie de un model corect de vorbire ;
• Exprimă-ţi entuziasmul şi emoţia, întărind pozitiv ceea ce copilul reuşeşte să exprime, Manifestările emoţionale care însoţesc cuvintele îi vor atrage atenţia asupra lor (le va înţelege şi  învăţa), îl vor motiva pentru participarea la comunicare.

Psih. Tanţa Vaida
Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională « Speranţa »
 

BIBLIOGRAFIE

1. MINULESCU , M., (2003)- Psihologia copilului mic, Editura PSYCHE, Bucureşti;
2. MUNTEANU, A., (1998) – Psihologia copilului şi a adolescentului, Editura AUGUSTA, Timişoara;
3. ŞCHIOPU, U., VERZA, E., (1981)- Psihologia vârstelor, Edidura Didactică şi Pedagogică., Bucureşti;
4. MORAND DE JOUFFREY, P., dr. (1998)- Psihologia copilului, Editura TEORA ;
5. PĂUNESCU, C.,(coord), (1984) – Tulburări de limbaj la copil, Editura Medicală

 

 

dezvoltare social emotionala

 


 

   Între 2 ani şi jumătate şi 5 ani copilul experimentează o lume în creştere.
   Partenerii de interacţiune de bază rămân în continuare părinţii şi membrii familiei cu care copilul are cele mai frecvente interacţiuni (Mircea T.).
   Experienţele de la grădiniţă pot fi foarte importante, adaptarea generală a copilului, relaţionarea cu colegii şi complexitatea jocului fiiind în strânsă legătură cu calitatea interacţiunilor cu cadrele didactice. Relaţiile cu egalii devin punctul central pentru dezvoltarea şi exprimarea noilor competenţe, cum ar fi înţelegerea corectitudinii şi a reciprocităţii.

 


 

   În general, în această perioadă dispoziţia afectivă a copilului este bună, el având un tonus pozitiv şi o bună dispoziţie aproape permanentă. Tonusul afectiv pozitiv permite şi susţine dorinţa de cunoaştere a copilului, iar cunoaşterea îi creează şi susţine buna dispoziţie (Mircea T.).
   Copilul dezvoltă o serie de stări afective faţă de părinţi (nevoia de a le cuceri iubirea), faţă de persoane apropiate adulte (nesiguranţă, gelozie, frică, aversiune, simpatie), sau de alţi copii (gelozie, acceptare, prietenie, plăcere). Această paletă de trăiri este manevrată în funcţie de persoană, situaţie, circumstanţe în aşa fel încât să-l plaseze într-o poziţie dorită faţă de persoana respectivă.

 


 

      La sfârştul celor trei ani copilul iese în lume cu un EU care îi susţine acţiunile, fiind mândru de capacităţile sale de a se opune lumii şi de a se diferenţia de ea, dar în acelaţi timp se găseşte în faţa situaţiei de a face faţă problemelor pe care ambientul i le ridică şi pe care trebuie să le rezolve în afara familiei. Contactele sale şi relaţiile cu persoane străine devin tot mai frecvente (Mircea T.).

Anda Maria Jurma - Medic specialist psihiatrie pediatrică
Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională « Speranţa »

BIBLIOGRAFIE

1. Berger K.S., The developing person through childhood and adolescence, second edition, Worth Publishers, Inc., 1986
2. DeHart G.B., Sroufe L.A., Cooper R.G., Child development. Its nature and course, fourth edition, The McGraw-Hill Companiea, Inc., 2000
3. Mircea T. Psihologia şi psihopatologia dezvoltării copilului mic – Ed. Augusta, Timişoara, 2002
4. Mircea T., Tratat de psihopatologie şi sănătate mentală a copilului şi adolescentului – volumul 1, Ed. Artpress, Timişoara, 2004
5. Rutter, M., Developmental Psychiatry, 1987

 

Dezvoltarea autonomiei personale

 

 

 1-2 ani:

• Mănâncă singur cu lingura
• Ţine ceaşca cu o mână şi bea din ea
• Introduce mâinile în apă şi le pune pe faţă imitând adultul care se spală pe faţă
• Stă pe oliţă timp de 5 miute
• Pune căciuliţa pe cap şi o scoate
• Îşi scoate şosetele
• Introduce mâinile în mâneca bluzei şi picioarele în pantaloni
• Îşi scoate pantofii dacă şireturile sunt dezlegate
• Îşi scoate haina descheiată
• Îşi scoate pantalonii descheiaţi
• Trage în sus şi în jos fermoarele mari
• Indică nevoia de a merge la baie
• Arată 3 părţi ale propriului corp
 

2-3 ani:


• Se hrăneşte singur folosind lingura şi cana – cu mici accidente
• Îşi şterge mâinile şi faţa cu prosopul
• Bea lichide din cană folosind paiul
• Foloseşte furculiţa
• Mestecă şi înghite numai alimente comestibile
• Îşi pune pantofii
• Se spală pe dinţi imitând adultul
• Foloseşte toaleta pentru scaun
• Se urcă pe un scaun şi ia singur apă de la robinet
• Se spală pe mâini şi pe faţă cu săpun
• Îşi agaţă haina pe un cuier situat la înălţimea lui
• Rămâne uscat în timpul somnului
• Evită pericolele (colţuri ascuţite de mobilă, scări deschise)
• Toarnă dintr-un ibric într-un pahar fără ajutor
• Desface capsa la haină
• Îşi pune şosetele
• Îmbracă haina, geaca
• Distinge faţa hainei
• Încearcă să ajute adultul în diverse activităţi casnice (ex. ţine făraşul)

Psih. Szabados Csilla
Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională « Speranţa »

 

 

Jocul la varsta prescolara

 

Începând cu vârsta de 1 an, se trece treptat de la jocuri de mânuire a obiectelor la jocuri simbolice, ceea ce înseamnă că antepreşcolarul are abilitatea de a înlocui un obiect care nu este prezent, cu un simbol care poate fi reprezentat de cuvinte, obiecte, imagini mintale sau acţiuni (ex: o bucată de lemn poate deveni un telefon mobil, o maşină sau un animal etc.).
 Principalele tipuri de jocuri, specifice vârstei antepreşcolare sunt:

·         între 12-18 luni: jucării pe rotile (care pot fi împinse şi trase), diferite animale din pluş, mingi (cu diametrul mai mare de 10 cm), căluţ – balansoar, cuburi mari de lemn sau plastic, Lego de dimensiuni mari, jucării polifonice, jucării pentru baie (răţuşte, peşti sau hipopotami din plastic, recipiente care pot fi umplute cu apă) etc.;

·         între 18 luni-2 ani: jucării ce se pot transporta dintr-un loc în altul  (jucării pe rotile), jucării muzicale, cuburi de lemn sau plastic, cutie mare cu nisip / apă,  forme pentru nisip,  lopăţică, găletuşă, păpuşi şi cărucioare pentru ele, animale de pluş, măsuţă şi scăunel, instrumente muzicale, cărticele de carton,  căsuţă de joacă, maşinuţe mari pe care le poate manipula uşor, jucării ce pot fi sortate, popice de plastic, jucării care se introduc una în alta (incastre) etc.;

·         între 2 ani - 2 ani şi jumătate, apar preferinţe în funcţie de sex (astfel băieţii manifestă interes faţă de maşinuţe, iar fetele faţă de păpuşi). Se recomandă părinţilor să lase copilului libertatea de a alege, la magazin, jucăria pe care şi-o doreşte (în sensul în care aceştia nu trebuie să îngrădească deschiderea unui copil faţă de jucăriile specifice sexului opus). Adeseori, una din jucării este investită cu statutul de cel mai bun prieten. De asemenea, la acestă vârstă copiii adoră să sară, să se caţere şi să arunce, deci au nevoie de jucării care să le permită să facă toate acestea. Alte jucării recomandate în afară de cele amintite mai sunt:  echipament de joacă pentru grădină (leagăn, un topogan micuţ, loc de căţărat), cuburi imprimate cu numere şi litere, puzzle mic cu animale sau personaje din desene animate, păpuşi ce pot fi schimbate de haine, hrănite, îmbăiate, păpuşi ce pot fi manipulate cu mâinile şi degetele (teatru de păpuşi), jucării care imită aspiratorul, căruciorul de cumpăraturi, telefonul; aeroport, autostradă, fermă cu animale, trenuleţ pe şine - toate în miniatură , creioane de colorate, carioci,  cretă colorată (toate non-toxice) cărţi de colorat etc.;

·         între 2 ani şi jumătate - 3 ani, sunt pe rol jocurile de imitaţie a adultului (cum vorbeşte acesta la telefon, cum şofează etc), dar şi tricicleta, cărţile de poveşti etc. La acestă vârstă copii au deja o bună coordonare a mâinilor şi degetelor şi preferă să taie, lipească, să deseneze, să facă teatru de papuşi sau un puzzle simplu;

·         la 3 ani sunt caracteristice jocurile cu subiect care stimulează imaginaţia (fetiţa face pe medicul, băiatul pe soldatul). Joaca “de-a mama şi de-a tata” este foarte populară. De asemenea, jocurile inspirate din realitatea cotidiană, cum ar fi: “de-a doctorul / asistenta”, precum şi roluri de ficţiune, cum ar fi cele inspirate din cărţi sau din filme, ca de exemplu: “de-a vrăjitoarea”, “Omul Păianjen” etc. Cărţile îl interesează tot mai mult; priveşte imaginile şi inventează tot felul de întâmplări. Dar mai presus de toate îi place să i se povestească.
     Cât priveşte partenerul de joc, adultul ocupă rolul primordial (mama promovează, mai ales jocuri verbale şi de inteligenţă, iar tata preferă jocurile fizice). Până la 3 ani, copilul nu ştie să se joace cu alţi copii şi nu este vorba de egocentrism ci, în primul rând, de carenţele unor trăsături pe care le reclamă jocul, privind distributivitatea atenţiei, capacitatea de cooperare etc. În consecinţă, până la această vârstă, chiar dacă sunt plasaţi împreună, copiii respectivi se spionează reciproc, eventual îşi surâd, dar fiecare acţionează pe cont propriu.
     Până la vârsta de 3 ani, nu trebuie să i se pretindă copilului să fie ordonat când se joacă. Şi cu toate acestea singurul lucru pe care îl poate pretinde adultul este să fie ajutat la strânsul jucăriilor.
  
Psih. Beatrice Pălici & Psih. Karla Stana
Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională « Speranţa 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu