Chestionar pentru identificarea stilurilor parentale care vi se potrivesc

 

IDENTIFICAŢI  LUCRURILE  CARE  VĂ  MOTIVEAZĂ !

 

Să începem cu 9 întrebări simple. Nu există răspunsuri corecte sau greşite în cadrul acestei metodologii,  prin care se urmăreşte identificarea fundaţiei personalităţii dvs : metoda motivaţională dominantă. După ce veţi înţelege  ce   anume  vă  motivează să vă comportaţi într-un anumit fel,  veţi fi pregătit să descoperiţi dacă sunteţi : Altruist, Organizator, Visător, Observator, Investigator, Comic, Protector, Împăciuitor sau Moralizator. Împreună cu fiecare întrebare există trei exemplificări. Alegeţi una care vi se potriveşte cel mai bine.

 

1. Când  vă  gândiţi  la  propria dvs strategie  de a fi părinte, care din exemplificările următoare vă caracterizează stilul cel mai bine ?                                            

 

a)      Stilul meu se bazează pe interacţiune, energie şi, mai ales, pe stabilirea unei legături cu copiii mei. Mă întreb : „ Legătura dintre noi se situează la un nivel emoţional ? Încerc să înţeleg punctul lor de vedere. Dar oare ei înţeleg punctul meu de vedere ? Cum mă văd ei pe mine ? Legătura noastră este extrem de importantă.”

b)     Stilul meu este intuitiv: am un fler al meu care îmi spune ce este bine şi ce este rău, ce este frumos şi ce este urât. Nu –mi plac conflictele, dar atunci când am ceva de spus, o spun răspicat şi vreau să fiu ascultat cu atenţie. Nu-mi place să fiu constrâns de cei din jur sau să mi se impună pretenţii cu caracter social.

c)      Stilul meu este intelectual, fără nici un dubiu. Mă interesează felul în care copiii mei gândesc, procesează informaţiile sau îşi exprimă ideile. Eu trăiesc în lumea mea personală : conceptualizez, imaginez, gândesc, cercetez şi soluţionez lucrul cel mai important pentru mine.

 

2. Cum  priviţi  felul  în care comunicaţi  cu  familia  dvs ?

 

a)      Ce vezi  este  ce  primeşti. Nu-mi place să mă prefac. Vorbesc despre lucruri  aşa cum le înţeleg eu. Sunt natural. Nu ţin nimic secret faţă de familia mea.

b)     Îmi place să prezint lucrurile în cea mai bună lumină posibilă. Nu mint, dar fac în aşa fel încât să primesc un răspuns din partea celor cu care vreau să relaţionez – mesajul este mijlocul meu de comunicare. Aşa încerc să redau totul ca un spectacol, să-mi pun în evidenţă ideile, să găsesc nuanţe de exprimare prin care să-i fac să mă înţeleagă. Mă folosesc de emoţii, gesturi teatrale, de orice, pentru   a-i face să mă înţeleagă mai bine.

c)      Încerc să păstrez totul pe cât posibil la un nivel conceptual, ordonat şi pur  din punct de vedere intelectual. Îmi place să pun întrebări, să-mi exprim scepticismul şi să fiu un distins filosof. Încerc mereu să văd mai departe de suprafaţă. Vreau să-mi obişnuiesc copiii să gândească şi ei în acest mod. Dacă  dorim să fim cu picioarele pe pământ, trebuie să privim mereu ceea ce este logic şi raţional.

 

3. Încercaţi  să  vă  învăţaţi copiii  să  rezolve  probleme,  să  ia  decizii  şi  încurajaţi  dezvoltarea  lor  pozitivă. Care este  cel  mai  important  lucru  în sprijinul dezvoltării  copiilor  dvs ?

 

a)      Le  ajut dezvoltarea prin activitate mentală, prin găsirea de răspunsuri şi prin mulţumirea care apare când văd că sunt deschişi către noi posibilităţi, către o vedere de ansamblu şi concluzii noi. Energia lor mentală îmi stimulează propria gândire şi asta-mi place.

b)     Le ajut dezvoltarea preţuindu-i ca oameni. Le arăt cât de variate pot fi contactele interumane : suişurile şi coborâşurile emoţionale, sentimentul apartenenţei atunci când ne potrivim perfect cu cineva şi avem o experienţă profundă. Familia mea este un mic univers, complet şi autosuficient; ne derulăm vieţile împreună – unitatea este construită prin empatie, înţelegere şi nimic altceva.

c)      Le ajut dezvoltarea încercând să-i îndrept într-o direcţie bună, care să le ofere o viaţă împlinită. Oamenii au nevoie de o identitate, de un loc al lor în lume. Lumea este greu de înţeles – te poţi rătăci foarte repede. Pentru mine a-i învăţa înseamnă a le dezvolta aptitudini şi a le oferi cele necesare pentru drumul lor în viaţă.

 

4. În mod  obişnuit  vă  înţelegeţi  bine  cu  copiii dvs,  dar  mai  există  şi  momente  când  cedaţi.  Ce  spun  ei  în  aceste  momente  despre  dvs ?

 

a)      Devin prea  emotiv atunci când vorbesc cu ei; de multe ori ei cred că încerc să-i manipulez pentru a interacţiona cu mine. De ce nu pot să spun lucrurile pe faţă, aşa cum sunt ? Încerc să disimulez: este ca şi cum aş simţi nevoia de a fi aprobat de ei.

b)     Sunt prea abstract, prea teoretic, prea detaşat. Ei au nevoie de o legătură mai emoţională şi mai personală cu mine. Când stăm de vorbă, eu îi ascult, dar ei au impresia că sunt absent, că meditez la altceva. Cu cât încearcă să se apropie de mine, cu atât eu mă distanţez de ei. Ajung să se întrebe dacă mă poate influenţa ceva din punct de vedere emoţional.

c)      Sunt considerat de neclintit, implacabil, cu toate că eu nu sunt de aceeaşi părere. Ştiu că, dacă vreau ceva cu adevărat, nimeni nu mă poate face să renunţ. Am fost acuzat că sunt extrem de defensiv, încăpăţânat şi critic. De obicei, nu sunt conştient de impactul pe care îl am asupra oamenilor.

 

 

5. Copilul  dvs  are  probleme  la  şcoală  pentru  că  a  adus  o  ofensă  gravă.  Cum  îl  ajutaţi  în  acest  moment  dificil ?

 

a)      Încerc  să rămân raţional şi să nu mă încurc în emoţii. Îi  explic  inevitabilitatea unei decizii disciplinare bazată pe regulamentul şcolii. Îl pot ajuta dacă-mi păstrez gândirea logică. Apoi, putem avea o discuţie şi –l pot ajuta să vadă toate motivele care au dus la acest rezultat. El ştie bine cât de mult îl iubesc; întâmplarea nu are nici o legătură cu asta - regulamentul şcolii este obligatoriu.

b)     Încerc să-l ajut printr-o atitudine deschisă, directă şi printr-o discuţie realistă, numai între noi doi. Amândoi ştim bine cum este situaţia, cât de mult îl iubesc. Acest lucru nu afectează în nici un caz relaţia dintre noi- nici nu se pune problema -  dar aşa stau lucrurile. El a făcut o greşeală. Cu toţii greşim. Cel mai bun mod de a rezolva aceste situaţii este de a spune întotdeauna tot ce s-a întâmplat, clar şi fără discuţii inutile.

c)      Încerc să-l ajut arătându-i încă o dată cât de mult îl iubesc. Nu-mi plac aceste situaţii. Când copiii mei au probleme, mă doare sufletul. Sunt mult mai agitat din această cauză de cât sunt dispus să recunosc. Problemele emoţionale mă lovesc cel mai tare. Îl cunosc atât de bine încât ştiu ce simte în sufletul lui, de parcă aş fi eu însumi. Chiar dacă a greşit – şi asta o ştim bine cu toţii – încerc să-i arăt cât de mult îl iubesc.

 

6. Copilul  dvs vă  spune  în  ultimul  moment  că  vrea  să-şi  petreacă  ziua  de  naştere  cu  prietenii,  ştiind  foarte  bine  planurile  pe  care  le-aţi  făcut  împreună  pentru  acea  zi.  Care  este  prima  dvs  reacţie ?

 

a)      Neîncredere – nu pot  să  accept aşa ceva. Ştiu că va creşte şi va vrea să fie independent, dar de ce acum, de ce tocmai de ziua lui ? am planificat ziua aceasta de luni întregi. Ştie cât de mult îmi plac aniversările. Sunt atât de dezamăgit ! m-a făcut să sufăr. Nu voi putea niciodată să trec peste asta.

b)     Bănuiesc că ar fi trebuit să prevăd că se va întâmpla aşa ceva. Ne-a dat de înţeles încă de anul trecut. A crescut – am văzut toate semnele – dar nu m-am gândit că se va întâmpla chiar azi. Dacă stăm să ne gândim logic şi raţional, este o cerere îndreptăţită  - arată o dezvoltare normală. Am fost orbit de propriile mele aşteptări. Am să trag învăţăminte din această întâmplare. Bineînţeles că vrea să fie împreună cu prietenii săi, să aibă propriile experienţe şi amintiri. Nu vreau să-i strivesc personalitatea.

c)      Sunt supărat şi chiar furios din cauza asta . Trebuia să-şi respecte angajamentele. Este simplu: nu este frumos să strici planurile oamenilor în ultimul moment. Ar fi trebuit să-mi dea un indiciu şi nu să-şi facă planuri pe ascuns. În lumea asta eşti mereu lovit într-un fel sau altul, chiar şi de proprii tăi copii. Furia este atotcuprinzătoare. O simt în tot corpul meu. Am să număr până la 10, dar trebuie să afle şi el cât este de nedrept să procedeze aşa.

 

7. Vrei  să  fii  un  părinte  extraordinar – visele  tale  reflectă  cea  mai  secretă  parte  a  ta.  Pasiunea  ta  izvorăşte  din :

 

a)      Sentimentul că am ceva de care copiii mei se pot simţi ataşaţi. Consider că am destule calităţi pentru a mă arăta celorlalţi într-un mod onest şi efectiv. Totul depinde de oameni. Pot să relaţionez cu cei din jur, sunt în pas cu vremurile şi am capacitatea de a înţelege oamenii. Vreau ca şi copiii mei să fie la fel ca mine. În sufletul meu ştiu că este adevărat.

b)     Impresia că mă aflu în locul potrivit, la momentul potrivit şi că fac ceea ce-mi place să fac dintotdeauna. Când capul, inima şi instinctul meu mă ghidează către ceva, pot fi sigur că-mi va ieşi bine. Pot să-mi canalizez puterea în acea direcţie. Nu aş fi devenit părinte dacă nu mi-aş fi dorit  100 % să fiu părinte. Sunt un părinte 110 %.

c)      Siguranţa că am idei extraordinare despre cum trebuie să fie un părinte care îşi iubeşte copiii şi le vrea tot binele din lume. Nu m-aş fi implicat în nimic dacă n-aş fi fost convins că ideile mele sunt bune; m-aş fi gândit foarte bine înainte de a deveni părinte. Dacă n-aş fi fost sigur de validitatea modului meu de gândire, n-aş fi riscat.

 

8. Vrei  să  candidezi  pentru  un  post  liber  în  comitetul  de  părinţi.  Sunteţi  convins  că vă puteţi descurca bine şi  că  puteţi  contribui  la  îmbunătăţirea  situaţiei  din  şcoala  unde  învaţă  copilul  dvs  datorită :

 

a)      Ideilor  bune pe are le am. Nimeni nu poate spune că ceea ce fac nu este bine. Am cunoştinţe atât teoretice, cât şi practice. Sunt la fel de capabil ca oricine altcineva din comitetul de părinţi.

b)     Capacităţilor mele comunicaţionale. Indiferent de situaţie, antrenamente cu echipa de juniori, întâlnirea comitetului coral sau muncă voluntară în interesul comunităţii, am reuşit întotdeauna să-mi expun ideile în aşa fel încât să-i conving pe oameni. Eu cunosc bine oamenii; oamenii sunt viaţa mea. Pot face pe oricine să mă urmeze.

c)      Faptului că este bine pentru mine în acest moment. Mă pot integra foarte bine în acest comitet. Am instincte foarte bune. Am dovedit acest lucru mie şi celor din jur de foarte multe ori. Mulţi oameni au avut de câştigat de pe urma instinctelor mele. Doar ceva în care cred cu adevărat m-ar putea face să candidez în aceste alegeri. Oamenii ştiu care este poziţia mea şi asta îi face să se simtă în siguranţă.

 

9. Copilul dvs scrie  un  referat  pentru  şcoală, despre motivul  pentru  care  dvs  sunteţi  cel  mai  bun  părinte  din  lume.  Este  publicat  în  revista  şcolii.  Care  este  reacţia  dvs ?

 

a)       Este minunat – este o recunoaştere oficială a stilului meu ca părinte. Copilul meu îmi apreciază modul meu de gândire şi energia mea intelectuală, şi asta mă face fericit. A înţeles tehnica mea superioară, pe care o utilizez în toate activităţile; este ceva ce el poate aprecia şi despre care poate scrie. Sunt încântat.

b)     Este foarte frumos – dar referatul nu este despre mine. Nu eu sunt subiectul lucrării. Referatul este despre el şi despre cât de inteligent şi de talentat poate fi. Publicarea acestui referat nu schimbă lucrurile cu nimic; nu mă va face un om mai bun, nu-mi va face viaţa mai interesantă, nu va modifica relaţia dintre noi. Voi fi în continuare acelaşi părinte care am fost dintotdeauna.

c)      Ştiu că sunt un părinte bun, aşa că merit această recunoaştere, dar mai sunt şi alţi părinţi buni. Ce este cu adevărat important este faptul că fiul meu a scris despre  mine. Asta înseamnă enorm pentru mine. Înseamnă că mă cunoaşte bine de tot, că mă preţuieşte, că se simte aproape de mine şi că este mândru de mine. Acest lucru mă face cu adevărat fericit.

 

 

 

 

 

 

Ce  gândesc ?  Ce  simt ?

 

Acum, că aţi rezolvat acest exerciţiu, identificaţi-vă răspunsurile în schema de mai jos. Stilul dv dominant este reflectat de secţiunea cu cele mai  multe opţiuni. Veţi vedea că aţi avut şi răspunsuri care nu corespund stilului respectiv. Motivele sunt întemeiate şi reprezintă o consecinţă a modificărilor stilului dominant atunci când vă aflaţi sub stres sau într-o situaţie extrem de relaxantă. Cu toate acestea,   stilul  dv  dominant  este  cel  care  are  cele  mai  multe  răspunsuri.

 

Stilul  sensibil  ( Ataşat ) :  1a, 2b, 3b, 4a, 5c, 6a,  7a, 8b, 9c.

 

Stilul  introvertit ( Detaşat ) : 1c, 2c, 3a, 4b, 5a, 6b, 7c, 8a, 9a.

 

Stilul  instinctual ( Apărător ) : 1b, 2a,  3c, 4c,  5b, 6c, 7b, 8c, 9b.

 

Studiile  asupra personalităţii umane arată că ne începem viaţa fie ca Ataşat, Detaşat sau Apărător. Clasificarea aceasta se bazează pe studiile psihologului Karen Horney, un pionier în domeniu, care, în cartea sa intitulată „ Conflictele voastre interioare”, descrie trei mari tipuri de personalităţi umane : cel care se îndreaptă spre oameni ( tipul Ataşat ), cel care se îndepărtează de oameni ( tipul Detaşat ) şi cel care acţionează împotriva oamenilor ( tipul Apărător ). Oamenii sunt o fuziune complexă între aceste trei stiluri de viaţă, dar unul din ele este întotdeauna dominant.

 

 

 

Chestionarul  a fost preluat din cartea „ Află ce fel de părinte eşti” de Janet Levine apărut  la Editura Bic All, Bucureşti, 2004.