Genogramele si Ciclul Vietii de Familie

 Genogramele si cronologiile familiale sunt instrumente  utilizate pentru depistarea locului familiei in ciclul de viata. Astfel, se creeaza dintr-o data, imaginea  familiei cu  trei generatii si miscarea ei prin ciclurile de viata. Ele pot fi utlizate pentru elucidarea cadrului ciclului de viata. Sunt luate in considerare evenimentele care au loc in mod obisnuit si aspectele prevazute cand evenimentele deviaza ciclul de viata de la norma.

Un fenomen complex, ciclul vietii se poate asemena cu o spirala a evolutieie familiei dea lungul generatiilor care inainteaza in timp, de la nastere pana la moarte.Genogramele sunt imagini grafice ale modelelor si istoriei familiei aratand structura ei de baza, datele demografice ale familiei, modul in care functioneza, relatiile care se stabilesc.

Ciclul de viata este circular si repetitiv, de aceea poate incepe in orice moment al vietii.

Genograma ofera o imagine asupra modelelor familiale, in faza casatoriei aratand cum doua familii separate se alatura una alteia si indica locul in care se afla fiecare dintre parteneri in ciclul de viata al fiecarei familii. Sunt oferite indicii vis a vs de modul in care sotii se relationeaza vis a vis de familia lor proprie dar si in legatura cu rolurile pe care le indeplinesc in cadrul familiei lor. Se pot observaa triunghiuri atunci cand apare neacceptarea sau concurenta . De asemenea, arata relatiile anterioare care ar putea influenta actuala legatura conjugala.

Varsta este un element important, deoarece ajuta in intelegerea mai profunda a tranzitiilor din ciclul de viata de familie, astfel, putem vorbi despre predictii privind modul in care diferentele in experiente si asteptari ar putea duce la o tranzactie problematica in ciclul de viata.

Problemele nerezolvate in fazele anterioare de viata, vor contribui la situatii mai dificuile si complexe in fazele mai tarzii ale ciclului de viata. In cadrul genogramei se pot observa anumite triunghiuri previzibile si modele ce pot aparea in diferite etape.

REcasatoriile au nevoie de o etapa in plus, formandu-se intr-o maniera diferita de primele casatorii, in cazul familiilor reconstitutite se pot observa mai multe triunghiuri.

In perioada de tranzitie spre familia cu copii mici, parintii isi asuma rolul maternal si parental, dar si grija fata de relatie. Se pot obseva pe genograma stresuri care fac aceasta etapa dificila, circumstante speciale sau triunghiuri tipice.

Nasterea primului copil, marcheaza cel mai profund trecerea catre noua familie.In cazul familiei reconstituite , partenerul care a mai fost casatorit se intoarce cu adevarat catre noua familie, iar noul partener capata mai multa legitimitate.

Stresorii care isi exercita  influenta asupra familiilor au un rol important in analiza, perderile, evenimentele traumatizante  trebuie explorate pentru identificarea unor posibile efecte asupra respectivelor procese din ciclul de viata.

Piederea cuiva este o disrupere de la modelele normale de interactiune din ciclul de viata al familiei, necesitand reorganizarea familiei. Sensul de miscare prin ciclul vietii poate fi blocat sau distorsionat, genograma permitand sa identifice efectul pierderilor in timp. Moartea unui copil tinde sa aplifice sentimentele parintilor pentru copiii care supravietuiesc, copilul cu varsta cea mai apropiata devenind inlouitorul copilului pierdut.

Constelatia copiilor intr-o familie este importanta, modelele de interactiune reproducandu-se in timp in relatiile cu alte persoane.

Adolescenta copiilor aduce o schimbare calitativa a relatiilor dintre generatii, triunghuitile care se pot forma in familia nucleu si famila largita fiind mult mai numeroase. Copii au interese din afara familiei, prieteni si valori noi.

Prin studiul genogramei putem anticipa si dezvoltarea generatiilor viitoare.

In faza lansarii, copiii parasesc casa parinteasca pentru a deveni independenti. Acestia pot pleca fie prin casatorie (in trecut), fie prin celibat. Acesata este piatra fundamentala a ciclului vietii moderne . Durata acestei etape poate influenta tranzitiile ulterioare din ciclul de viata .Genograma dezvaluie motivele intarzierii ei sau amanarea declansarii.

Casatorie si viitoare generatie.

Prin genograma putem observa indicii valoroase cu privire la dificulatile si aspectele implicate prin unirea de traditii.

Etapa paternitatii si cresterea copiilor mici este o perioada incarcata de evenimente, care poate fi dificila atunci cand ambii parinti isi focalizeaza toate energiile asupra copiilor si asupra muncii. In analiza acestei perioade este importanta constrangerea si normele privind familia. 

Ultimul copil are o pozitie privilegiata in familie,nasterea acestuia fiind un moment important. Atunci cand in cadrul familiei se alatura si alti membrii, creste posibilitatea de a crea triunghiuri.

Moartea unui parinte este un moment important in ciclul vietii,care ,pe langa pierderea proporiu-zisa , evoca propria mortalitate.

In faza de imbatranire,familia invata sa accepte mortalitatea generatiei mai in varsta,dar si propria mortalitate.Genograma ne poate indica daca un copil a fost delegat sa aiba grija de altii,posibile certuri si triunghuri ce apar atunci cand rudele sunt implicate in asumarea de responsabiliati.

Genograma poate  fi de folos in intelegerea reactiilor membrilor familiei in diferite momente de viata.

Genograma este asemantaore unei harti a familiei in fiecare faza a ciclului vietii.Pot aparea configuratii care sa sugereze anumite triunghiuri si aspecte. Adunarea informatiilor are loc in interviuri clinice,genograma devenind un rezumat grafic al datelor colectate. Alaturi de o cronologie a familiei,genograma este un instrument destinat identificarii ciclului de viata.

Jocul la varsta anteprescolara

 

      Începând cu vârsta de 1 an, se trece treptat de la jocuri de mânuire a obiectelor la jocuri simbolice, ceea ce înseamnă că antepreşcolarul are abilitatea de a înlocui un obiect care nu este prezent, cu un simbol care poate fi reprezentat de cuvinte, obiecte, imagini mintale sau acţiuni (ex: o bucată de lemn poate deveni un telefon mobil, o maşină sau un animal etc.).

       Principalele tipuri de jocuri, specifice vârstei antepreşcolare sunt:

         Între 12-18 luni, copilul este atras de jucării pe rotile (care pot fi împinse şi trase), diferite animale din pluş, mingii (cu diametrul mai mare de 10 cm), căluţ – balansoar, cuburi mari de lemn sau plastic, Lego de dimensiuni mari, jucării polifonice, jucării pentru baie (răţuşte, peşti sau hipopotami din plastic, recipiente care pot fi umplute cu apă) etc.;

      Între 18 luni-2 ani, copilul preferă jucării ce se pot transporta dintr-un loc în altul (jucării pe rotile), jucării muzicale, cuburi de lemn sau plastic, cutie mare cu nisip/apă, forme pentru nisip, lopăţică, găletuşă, păpuşi şi cărucioare pentru ele, animale de pluş, măsuţă şi scăunel, instrumente muzicale, cărticele de carton, căsuţă de joacă, maşinuţe mari pe care le poate manipula uşor, jucării ce pot fi sortate, popice de plastic, jucării care se introduc una în alta (incastre) etc.;

     Între 2 ani - 2 ani şi jumătate, apar preferinţe în funcţie de sex (astfel băieţii manifestă interes faţă de maşinuţe, iar fetele faţă de păpuşi). Se recomandă părinţilor să lase copilului libertatea de a alege, la magazin, jucăria pe care şi-o doreşte (în sensul în care aceştia nu trebuie să îngrădească deschiderea unui copil faţă de jucăriile specifice sexului opus). Adeseori, una din jucării este investită cu statutul de cel mai bun prieten. De asemenea, la această vârstă copiii adoră să sară, să se caţere şi să arunce, deci au nevoie de jucării care să le permită să facă toate acestea.

      Alte jucării recomandate în afară de cele amintite mai sunt: echipament de joacă pentru grădină (leagăn, un topogan micuţ, loc de căţărat), cuburi imprimate cu numere şi litere, puzzle mic cu animale sau personaje din desene animate, păpuşi ce pot fi schimbate de haine, hrănite, îmbăiate, păpuşi ce pot fi manipulate cu mâinile şi degetele (teatru de păpuşi), jucării care imită aspiratorul, căruciorul de cumpărături, telefonul; aeroport, autostradă, fermă cu animale, trenuleţ pe şine - toate în miniatură, creioane de colorate, carioci, cretă colorată (toate non-toxice) cărţi de colorat etc.;

     Între 2 ani şi jumătate - 3 ani, sunt pe rol jocurile de imitaţie a adultului (cum vorbeşte acesta la telefon, cum şofează etc), dar şi tricicleta, cărţile de poveşti etc. La acestă vârstă copii au deja o bună coordonare a mâinilor şi degetelor şi preferă să taie, lipească, să deseneze, să facă teatru de păpuşi sau un puzzle simplu;

     La 3 ani sunt caracteristice jocurile cu subiect care stimulează imaginaţia (fetiţa face pe medicul, băiatul pe soldatul). Joaca “de-a mama şi de-a tata” este foarte populară. De asemenea, jocurile inspirate din realitatea cotidiană, cum ar fi: “de-a doctorul/asistenta”, precum şi roluri de ficţiune, cum ar fi cele inspirate din cărţi sau din filme, ca de exemplu: “de-a vrăjitoarea”, “Omul Păianjen” etc. Cărţile îl interesează tot mai mult; priveşte imaginile şi inventează tot felul de întâmplări. Dar mai presus de toate îi place să i se povestească.

      Cât priveşte partenerul de joc, adultul ocupă rolul primordial (mama promovează, mai ales jocuri verbale şi de inteligenţă, iar tata preferă jocurile fizice). Până la 3 ani, copilul nu ştie să se joace cu alţi copii şi nu este vorba de egocentrism ci, în primul rând, de carenţele unor trăsături pe care le reclamă jocul, privind distributivitatea atenţiei, capacitatea de cooperare etc. În consecinţă, până la această vârstă, chiar dacă sunt plasaţi împreună, copiii respectivi se spionează reciproc, eventual îşi surâd, dar fiecare acţionează pe cont propriu.

      Până la vârsta de 3 ani, nu trebuie să i se pretindă copilului să fie ordonat când se joacă. Şi cu toate acestea singurul lucru pe care îl poate pretinde adultul este să fie ajutat la strânsul jucăriilor.

Rolul familie in educarea copilului

 

     

Părinţii au rolul fundamental de a fi responsabili de formarea şi dezvoltarea copilului, prin comportamentele parentale, sistem de valori, conduite şi roluri pe care copilul le observa zilnic şi pe care le imita cu uşurinţă. “Factorii de mediu familial reprezintă determinanţi ai comportamentului şi personalităţii” (Gr. Nicole, 2008, p.78)

      Familia îndeplineşte un rol important în dezvoltarea personalităţii copilului, prin modul în care încearcă să îl educe şi să îl formeze. Astfel, influenţele familiei determină stima de sine, ajută la conturarea unei imagini de sine a copilului, la dezvoltarea de aptudini, la interiorizarea de valori şi modele comportamentale.

      Un rol deosebit de important al familiei se referă la atmosfera familială în care copilul se dezvoltă. Cei mici învaţă mai degrabă din comportamentele observate zi de zi de la părinţi, decât din vorbele pe care aceştia le spun. De asemenea, copilul va extinde imaginea sistemului familial din care face parte şi asupra mediului social în care se va dezvolta. Astfel, copilul poate creşte cu imaginea unui mediu social instabil, ce îl va determina să fie nesigur pe sine şi să aibă dificultăţi de relaţionare.

      În timpul acestei perioade de viaţă copilul experimentează încrederea sau neîncrederea faţă de lume. Dacă nevoile lor sunt îndeplinite cu dragoste, ei vor înţelege că lumea este un loc plăcut, în care se întâmplă de obicei lucruri bune. Astfel, încrederea va deveni parte a caracterului copilului (cf. E Erikson).

      Răspunsurile părinţilor la nevoile copiilor determină un ataşament sigur, în timp ce lipsa răspunsurilor la nevoile copilului determină un ataşament nesigur.

      Părintele este un model pentru comportamentul copilului şi pentru trăsăturile de personalitate şi de caracter. Acest lucru este posibil datorită procesului de identificare al copilului prin adoptarea caracteristicilor, convingerilor, atitudinilor şi comportamentelor. Identificarea se produce ca şi consecinţă a observării şi imitării modelelor familiale. Pentru formarea unor însuşiri caracteriale pozitive nu sunt suficiente intenţiile părinţilor, ci acţiunile pozitive ce servesc ca şi modele pentru copii.

      Părinţii influenţează achiziţia aptitudinilor sociale prin modul de relaţionare în cadrul familiei, climatul afectiv şi socio-cultural. Modul prin care părinţii participă la viaţa societăţii, se implică în colectivitate, comunică, îşi asumă roluri şi funcţii, facilitează integrarea socială a copilului. Un mediu în care copilul este acceptat, primeşte afecţiune şi înţelegere va încuraja disponibilitatea copilului de a se implica în viaţa socială şi de a face faţă provocărilor întâlnite în acest demers.

      Stilul parental adoptat de părinte determină comportamentul prosocial al copilului.

      Delincvenţa juvenilă apare în familiile cu un nivel scăzut al coeziunii familiale ca o “ultimă tentativă a adolescentului de a-i apropia pe membrii în jurul unei cauze comune sau în ajutorul celui aflat în impas” (Monique V.G. Morval şi G. Biron, 1993, p 102).

      Anumite condiţii socio-familiale şi probleme precum agresiunea psihologică a părinţilor asupra copiilor, conduc la răspunsuri dezadaptative ale copiiilor, la evoluţia lor pe o traiectorie deviantă.

      Factorii traumatizanţi responsabili de adoptarea unui comportament deviant pot fi împărţiţi în patru categorii:

1. Tipul hipoprotector: lipsa de afecţiune, îngrijire, supraveghere;
2. Tipul hiperprotector: absolvirea copilului de responsabilitatea propriilor fapte;
3. Tipul inconsecvent: duce la formarea unui comportament influenţabil;
4. Tipul hiperautoritar: subminează încrederea în sine.

      De asemnenea, stilul de viaţă al părinţilor, ce influenţează dezvoltarea copilului în perioada intrauterină poate provoca tulburări copiilor, ducând la comportament dezadaptativ (sindrom alcoolic fetal, stres, fumat, mediu haotic de viaţă).

      Stilul educativ al familiei influenţează dezvoltarea inteligenţei copilului, vârsta critică pentru dezvoltarea intelectuală a celui mic se situează înaintea împlinirii vârstei de 4 ani, având apogeul în perioada cuprinsă între patru şi opt luni.

      În perspectiva lui Jean Piaget, dezvoltarea cognitivă a copilului este favorizată de un mediu ce conţine stimuli care perturbă sistemul cognitiv existent, dar şi de regularităţi ce reechilibrează sistemul perturbat.

      Dezvoltarea cognitivă a copilului este influenţată de nivelul de coeziune al familiei, în special în ceea ce priveşte acordul/dezacordul referitor la recompense şi sancţiuni.

      Elisabeta Stănciulescu susţine că familiile structurate care oferă posibilitatea copiilor de a-şi dezvolta individualitatea într-un cadru normal, oferă condiţii pentru dezvoltarea cognitivă propice.

      De asemnea, performanţa scolară este asociată cu afecţiunea şi sutinerea parentală, dar şi cu controlul şi exigenţa în ceea ce priveşte reuşita şcolară.

Invatare Timpurie

     

 

Învăţarea timpurie se realizează susţinută şi acompaniată de adult. Acesta îl ghidează în procesul cunoaşterii şi îi denumeşte semnificaţia celor învăţate. Copilul obţine, astfel, cheile prin care îşi organizează şi structurează coerenta propriei persoane, în raport cu lumea în care trăieşte.

      Jocul are un rol fundamental în dezvoltarea copilului deoarece: îi satisface nevoia de cunoaştere prin explorare şi manipulare; incurajeaza mişcarea stimulând organele de simţ; oferă prilejul de a imita; ajuta la exprimarea emoţiilor şi controlarea acestora; ajuta la concentrarea atenţiei.

      Copilul învaţă prin imitare, explorare şi experienţe, jocul permite practicarea acestora într-o modalitate naturală, menţinând curiozitatea copilului şi dorinţa acestuia de cunoaştere.

     Copilul mic învaţă prin reluări şi repetări ale unei activităţi, a operaţiilor activităţilor până când acestea se perfecţionează şi se rafinează.

      Creşterea şi dezvoltarea copilului are loc într-un ritm alert, schimbările survenind de la o zi la alta. Dezvoltarea şi învăţarea copilului reprezintă un proces continuu care se bazează pe experienţele şi cunoştinţele anterioare ale copilului.

      Dezvoltarea fizică, senzorială, emoţională, cognitivă şi a limbajului şi comunicării evoluează integrat încât fiecare domeniu contribuie la dezvoltarea celorlalte. Orice interacţiune cu adultul sau cu mediul este un act de învăţare.

      Toţi copii parcurg aceleaşi stadii de dezvoltare, ritmul este diferit de la un copil la altul.

      Siguranţa şi confortul emoţional este fundalul pe care se organizează achiziţiile copilului indiferent de ritmul său de dezvoltare.

      Predictibilitatea programului are un rol esenţial în organizarea mentală a copilului, în crearea sentimentului de siguranţă şi securitate şi în aderarea lui la ordine şi reguli.

      Copilăria este definită ca etapa în care Jocul şi Joaca este principala activitate a copilului.

      Chiar şi simpla urmărire atentă a mâinii sau a picioarelor este o formă de joc pentru cel mic.

      Jocul, în dezvoltarea timpurie a celui mic are rol: adaptativ la mediul înconjurător; de socializare, prin interiorizarea regulilor şi acceptarea acestora; de relaţionare, prin stabilirea de relaţii cu alţi copii/adulţi; dezvoltarea necesităţii de autodezvoltare: copilul intrând în competiţie cu sine; tonic general, contribuind la starea de bine; motivator, prin joc anumite lucruri neplăcute pot deveni plăcute.

      Prin joc, părinţii îşi pot întări relaţia de afectivitate cu cel mic. De asemenea, se dezvoltă abilităţile de comunicare a celui mic, dar şi a părintelui pentru a înţelege mai bine nevoile copilului.

      În primele luni de viaţă copilul percepe lumea înconjurătoare prin simţuri, de aceea activităţile de stimulare senzoriale sunt foarte potrivite. Dezvoltarea simţurilor copilului, stimulează dezvoltarea intelectuală.

Chestionar pentru identificarea stilurilor parentale care vi se potrivesc

 

IDENTIFICAŢI  LUCRURILE  CARE  VĂ  MOTIVEAZĂ !

 

Să începem cu 9 întrebări simple. Nu există răspunsuri corecte sau greşite în cadrul acestei metodologii,  prin care se urmăreşte identificarea fundaţiei personalităţii dvs : metoda motivaţională dominantă. După ce veţi înţelege  ce   anume  vă  motivează să vă comportaţi într-un anumit fel,  veţi fi pregătit să descoperiţi dacă sunteţi : Altruist, Organizator, Visător, Observator, Investigator, Comic, Protector, Împăciuitor sau Moralizator. Împreună cu fiecare întrebare există trei exemplificări. Alegeţi una care vi se potriveşte cel mai bine.

 

1. Când  vă  gândiţi  la  propria dvs strategie  de a fi părinte, care din exemplificările următoare vă caracterizează stilul cel mai bine ?                                            

 

a)      Stilul meu se bazează pe interacţiune, energie şi, mai ales, pe stabilirea unei legături cu copiii mei. Mă întreb : „ Legătura dintre noi se situează la un nivel emoţional ? Încerc să înţeleg punctul lor de vedere. Dar oare ei înţeleg punctul meu de vedere ? Cum mă văd ei pe mine ? Legătura noastră este extrem de importantă.”

b)     Stilul meu este intuitiv: am un fler al meu care îmi spune ce este bine şi ce este rău, ce este frumos şi ce este urât. Nu –mi plac conflictele, dar atunci când am ceva de spus, o spun răspicat şi vreau să fiu ascultat cu atenţie. Nu-mi place să fiu constrâns de cei din jur sau să mi se impună pretenţii cu caracter social.

c)      Stilul meu este intelectual, fără nici un dubiu. Mă interesează felul în care copiii mei gândesc, procesează informaţiile sau îşi exprimă ideile. Eu trăiesc în lumea mea personală : conceptualizez, imaginez, gândesc, cercetez şi soluţionez lucrul cel mai important pentru mine.

 

2. Cum  priviţi  felul  în care comunicaţi  cu  familia  dvs ?

 

a)      Ce vezi  este  ce  primeşti. Nu-mi place să mă prefac. Vorbesc despre lucruri  aşa cum le înţeleg eu. Sunt natural. Nu ţin nimic secret faţă de familia mea.

b)     Îmi place să prezint lucrurile în cea mai bună lumină posibilă. Nu mint, dar fac în aşa fel încât să primesc un răspuns din partea celor cu care vreau să relaţionez – mesajul este mijlocul meu de comunicare. Aşa încerc să redau totul ca un spectacol, să-mi pun în evidenţă ideile, să găsesc nuanţe de exprimare prin care să-i fac să mă înţeleagă. Mă folosesc de emoţii, gesturi teatrale, de orice, pentru   a-i face să mă înţeleagă mai bine.

c)      Încerc să păstrez totul pe cât posibil la un nivel conceptual, ordonat şi pur  din punct de vedere intelectual. Îmi place să pun întrebări, să-mi exprim scepticismul şi să fiu un distins filosof. Încerc mereu să văd mai departe de suprafaţă. Vreau să-mi obişnuiesc copiii să gândească şi ei în acest mod. Dacă  dorim să fim cu picioarele pe pământ, trebuie să privim mereu ceea ce este logic şi raţional.

 

3. Încercaţi  să  vă  învăţaţi copiii  să  rezolve  probleme,  să  ia  decizii  şi  încurajaţi  dezvoltarea  lor  pozitivă. Care este  cel  mai  important  lucru  în sprijinul dezvoltării  copiilor  dvs ?

 

a)      Le  ajut dezvoltarea prin activitate mentală, prin găsirea de răspunsuri şi prin mulţumirea care apare când văd că sunt deschişi către noi posibilităţi, către o vedere de ansamblu şi concluzii noi. Energia lor mentală îmi stimulează propria gândire şi asta-mi place.

b)     Le ajut dezvoltarea preţuindu-i ca oameni. Le arăt cât de variate pot fi contactele interumane : suişurile şi coborâşurile emoţionale, sentimentul apartenenţei atunci când ne potrivim perfect cu cineva şi avem o experienţă profundă. Familia mea este un mic univers, complet şi autosuficient; ne derulăm vieţile împreună – unitatea este construită prin empatie, înţelegere şi nimic altceva.

c)      Le ajut dezvoltarea încercând să-i îndrept într-o direcţie bună, care să le ofere o viaţă împlinită. Oamenii au nevoie de o identitate, de un loc al lor în lume. Lumea este greu de înţeles – te poţi rătăci foarte repede. Pentru mine a-i învăţa înseamnă a le dezvolta aptitudini şi a le oferi cele necesare pentru drumul lor în viaţă.

 

4. În mod  obişnuit  vă  înţelegeţi  bine  cu  copiii dvs,  dar  mai  există  şi  momente  când  cedaţi.  Ce  spun  ei  în  aceste  momente  despre  dvs ?

 

a)      Devin prea  emotiv atunci când vorbesc cu ei; de multe ori ei cred că încerc să-i manipulez pentru a interacţiona cu mine. De ce nu pot să spun lucrurile pe faţă, aşa cum sunt ? Încerc să disimulez: este ca şi cum aş simţi nevoia de a fi aprobat de ei.

b)     Sunt prea abstract, prea teoretic, prea detaşat. Ei au nevoie de o legătură mai emoţională şi mai personală cu mine. Când stăm de vorbă, eu îi ascult, dar ei au impresia că sunt absent, că meditez la altceva. Cu cât încearcă să se apropie de mine, cu atât eu mă distanţez de ei. Ajung să se întrebe dacă mă poate influenţa ceva din punct de vedere emoţional.

c)      Sunt considerat de neclintit, implacabil, cu toate că eu nu sunt de aceeaşi părere. Ştiu că, dacă vreau ceva cu adevărat, nimeni nu mă poate face să renunţ. Am fost acuzat că sunt extrem de defensiv, încăpăţânat şi critic. De obicei, nu sunt conştient de impactul pe care îl am asupra oamenilor.

 

 

5. Copilul  dvs  are  probleme  la  şcoală  pentru  că  a  adus  o  ofensă  gravă.  Cum  îl  ajutaţi  în  acest  moment  dificil ?

 

a)      Încerc  să rămân raţional şi să nu mă încurc în emoţii. Îi  explic  inevitabilitatea unei decizii disciplinare bazată pe regulamentul şcolii. Îl pot ajuta dacă-mi păstrez gândirea logică. Apoi, putem avea o discuţie şi –l pot ajuta să vadă toate motivele care au dus la acest rezultat. El ştie bine cât de mult îl iubesc; întâmplarea nu are nici o legătură cu asta - regulamentul şcolii este obligatoriu.

b)     Încerc să-l ajut printr-o atitudine deschisă, directă şi printr-o discuţie realistă, numai între noi doi. Amândoi ştim bine cum este situaţia, cât de mult îl iubesc. Acest lucru nu afectează în nici un caz relaţia dintre noi- nici nu se pune problema -  dar aşa stau lucrurile. El a făcut o greşeală. Cu toţii greşim. Cel mai bun mod de a rezolva aceste situaţii este de a spune întotdeauna tot ce s-a întâmplat, clar şi fără discuţii inutile.

c)      Încerc să-l ajut arătându-i încă o dată cât de mult îl iubesc. Nu-mi plac aceste situaţii. Când copiii mei au probleme, mă doare sufletul. Sunt mult mai agitat din această cauză de cât sunt dispus să recunosc. Problemele emoţionale mă lovesc cel mai tare. Îl cunosc atât de bine încât ştiu ce simte în sufletul lui, de parcă aş fi eu însumi. Chiar dacă a greşit – şi asta o ştim bine cu toţii – încerc să-i arăt cât de mult îl iubesc.

 

6. Copilul  dvs vă  spune  în  ultimul  moment  că  vrea  să-şi  petreacă  ziua  de  naştere  cu  prietenii,  ştiind  foarte  bine  planurile  pe  care  le-aţi  făcut  împreună  pentru  acea  zi.  Care  este  prima  dvs  reacţie ?

 

a)      Neîncredere – nu pot  să  accept aşa ceva. Ştiu că va creşte şi va vrea să fie independent, dar de ce acum, de ce tocmai de ziua lui ? am planificat ziua aceasta de luni întregi. Ştie cât de mult îmi plac aniversările. Sunt atât de dezamăgit ! m-a făcut să sufăr. Nu voi putea niciodată să trec peste asta.

b)     Bănuiesc că ar fi trebuit să prevăd că se va întâmpla aşa ceva. Ne-a dat de înţeles încă de anul trecut. A crescut – am văzut toate semnele – dar nu m-am gândit că se va întâmpla chiar azi. Dacă stăm să ne gândim logic şi raţional, este o cerere îndreptăţită  - arată o dezvoltare normală. Am fost orbit de propriile mele aşteptări. Am să trag învăţăminte din această întâmplare. Bineînţeles că vrea să fie împreună cu prietenii săi, să aibă propriile experienţe şi amintiri. Nu vreau să-i strivesc personalitatea.

c)      Sunt supărat şi chiar furios din cauza asta . Trebuia să-şi respecte angajamentele. Este simplu: nu este frumos să strici planurile oamenilor în ultimul moment. Ar fi trebuit să-mi dea un indiciu şi nu să-şi facă planuri pe ascuns. În lumea asta eşti mereu lovit într-un fel sau altul, chiar şi de proprii tăi copii. Furia este atotcuprinzătoare. O simt în tot corpul meu. Am să număr până la 10, dar trebuie să afle şi el cât este de nedrept să procedeze aşa.

 

7. Vrei  să  fii  un  părinte  extraordinar – visele  tale  reflectă  cea  mai  secretă  parte  a  ta.  Pasiunea  ta  izvorăşte  din :

 

a)      Sentimentul că am ceva de care copiii mei se pot simţi ataşaţi. Consider că am destule calităţi pentru a mă arăta celorlalţi într-un mod onest şi efectiv. Totul depinde de oameni. Pot să relaţionez cu cei din jur, sunt în pas cu vremurile şi am capacitatea de a înţelege oamenii. Vreau ca şi copiii mei să fie la fel ca mine. În sufletul meu ştiu că este adevărat.

b)     Impresia că mă aflu în locul potrivit, la momentul potrivit şi că fac ceea ce-mi place să fac dintotdeauna. Când capul, inima şi instinctul meu mă ghidează către ceva, pot fi sigur că-mi va ieşi bine. Pot să-mi canalizez puterea în acea direcţie. Nu aş fi devenit părinte dacă nu mi-aş fi dorit  100 % să fiu părinte. Sunt un părinte 110 %.

c)      Siguranţa că am idei extraordinare despre cum trebuie să fie un părinte care îşi iubeşte copiii şi le vrea tot binele din lume. Nu m-aş fi implicat în nimic dacă n-aş fi fost convins că ideile mele sunt bune; m-aş fi gândit foarte bine înainte de a deveni părinte. Dacă n-aş fi fost sigur de validitatea modului meu de gândire, n-aş fi riscat.

 

8. Vrei  să  candidezi  pentru  un  post  liber  în  comitetul  de  părinţi.  Sunteţi  convins  că vă puteţi descurca bine şi  că  puteţi  contribui  la  îmbunătăţirea  situaţiei  din  şcoala  unde  învaţă  copilul  dvs  datorită :

 

a)      Ideilor  bune pe are le am. Nimeni nu poate spune că ceea ce fac nu este bine. Am cunoştinţe atât teoretice, cât şi practice. Sunt la fel de capabil ca oricine altcineva din comitetul de părinţi.

b)     Capacităţilor mele comunicaţionale. Indiferent de situaţie, antrenamente cu echipa de juniori, întâlnirea comitetului coral sau muncă voluntară în interesul comunităţii, am reuşit întotdeauna să-mi expun ideile în aşa fel încât să-i conving pe oameni. Eu cunosc bine oamenii; oamenii sunt viaţa mea. Pot face pe oricine să mă urmeze.

c)      Faptului că este bine pentru mine în acest moment. Mă pot integra foarte bine în acest comitet. Am instincte foarte bune. Am dovedit acest lucru mie şi celor din jur de foarte multe ori. Mulţi oameni au avut de câştigat de pe urma instinctelor mele. Doar ceva în care cred cu adevărat m-ar putea face să candidez în aceste alegeri. Oamenii ştiu care este poziţia mea şi asta îi face să se simtă în siguranţă.

 

9. Copilul dvs scrie  un  referat  pentru  şcoală, despre motivul  pentru  care  dvs  sunteţi  cel  mai  bun  părinte  din  lume.  Este  publicat  în  revista  şcolii.  Care  este  reacţia  dvs ?

 

a)       Este minunat – este o recunoaştere oficială a stilului meu ca părinte. Copilul meu îmi apreciază modul meu de gândire şi energia mea intelectuală, şi asta mă face fericit. A înţeles tehnica mea superioară, pe care o utilizez în toate activităţile; este ceva ce el poate aprecia şi despre care poate scrie. Sunt încântat.

b)     Este foarte frumos – dar referatul nu este despre mine. Nu eu sunt subiectul lucrării. Referatul este despre el şi despre cât de inteligent şi de talentat poate fi. Publicarea acestui referat nu schimbă lucrurile cu nimic; nu mă va face un om mai bun, nu-mi va face viaţa mai interesantă, nu va modifica relaţia dintre noi. Voi fi în continuare acelaşi părinte care am fost dintotdeauna.

c)      Ştiu că sunt un părinte bun, aşa că merit această recunoaştere, dar mai sunt şi alţi părinţi buni. Ce este cu adevărat important este faptul că fiul meu a scris despre  mine. Asta înseamnă enorm pentru mine. Înseamnă că mă cunoaşte bine de tot, că mă preţuieşte, că se simte aproape de mine şi că este mândru de mine. Acest lucru mă face cu adevărat fericit.

 

 

 

 

 

 

Ce  gândesc ?  Ce  simt ?

 

Acum, că aţi rezolvat acest exerciţiu, identificaţi-vă răspunsurile în schema de mai jos. Stilul dv dominant este reflectat de secţiunea cu cele mai  multe opţiuni. Veţi vedea că aţi avut şi răspunsuri care nu corespund stilului respectiv. Motivele sunt întemeiate şi reprezintă o consecinţă a modificărilor stilului dominant atunci când vă aflaţi sub stres sau într-o situaţie extrem de relaxantă. Cu toate acestea,   stilul  dv  dominant  este  cel  care  are  cele  mai  multe  răspunsuri.

 

Stilul  sensibil  ( Ataşat ) :  1a, 2b, 3b, 4a, 5c, 6a,  7a, 8b, 9c.

 

Stilul  introvertit ( Detaşat ) : 1c, 2c, 3a, 4b, 5a, 6b, 7c, 8a, 9a.

 

Stilul  instinctual ( Apărător ) : 1b, 2a,  3c, 4c,  5b, 6c, 7b, 8c, 9b.

 

Studiile  asupra personalităţii umane arată că ne începem viaţa fie ca Ataşat, Detaşat sau Apărător. Clasificarea aceasta se bazează pe studiile psihologului Karen Horney, un pionier în domeniu, care, în cartea sa intitulată „ Conflictele voastre interioare”, descrie trei mari tipuri de personalităţi umane : cel care se îndreaptă spre oameni ( tipul Ataşat ), cel care se îndepărtează de oameni ( tipul Detaşat ) şi cel care acţionează împotriva oamenilor ( tipul Apărător ). Oamenii sunt o fuziune complexă între aceste trei stiluri de viaţă, dar unul din ele este întotdeauna dominant.

 

 

 

Chestionarul  a fost preluat din cartea „ Află ce fel de părinte eşti” de Janet Levine apărut  la Editura Bic All, Bucureşti, 2004.