Etape ale dezvoltarii copilului

Etape ale dezvoltării copilului:

Auzul:

-                      Sistemul auditiv se perfecţionează, prin schimbări ce apar la nivelul urechii dar şi al atenţiei;

-                      Intre 1- 3 ani, percepţiile auditive dezvoltă o anumită fineţe;

-                      Copilul dezvoltă o sensibilitate la muzică şi ritm;

-                      Dezvoltarea sistemului auditiv este implicat în diferenţierea cuvintelor, a modului cum sunt pronunţate;

-                      Se formează auzul fonematic;

-                      Se măreşte baza percepţiei de înţelegere a limbajului;

Văzul:

-                      Între 1 an şi 1 an şi 6 luni, se manifestă interesul pentru figuri colorate

-                      La 2 ani se manifestă interesul pentru obiectele necolorate

-                      La 3 ani, copilul este interesat de cărţi cu ilustraţii clare, simple şi expresive

Mirosul şi gustul:

-                      Gusturile se diferenţiază, copilul începe să aibă preferinţe pentru anumite alimente şi aversiuni pentru alte gusturi/mirosuri.

Tactul:

-                      Percepţiile tactile se dezvoltă în special între 1-3 ani

-                      Manevrarea obiectelor în timpul jocului influenţează dezvoltarea simţului tactil.

Reprezentările:

-                      Limbajul se dezvoltă pe baza creşterii capacităţilor de reprezentare a obiectelor.

-                      Apariţia reprezentărilor este foarte importantă deoarece ele pregătesc terenul pentru dezvoltarea funcţiilor de generalizare şi abstractizare a gândirii.

-                      Dezvoltarea gândirii este în strânsă legătură cu dezvoltarea limbajului.

-                      Prin întrebarea ce e asta: copilul identifică şi diferenţiază

-                      La întrebarea de ce explică relaţia dintre obiecte.

-                      Copilul nu doar imită/reproduce mişcări pe care le-a văzut la alte persoane, el acum experimentează unele noi.

-                      Intre 18-24 luni, copilul îşi interiorizează schema de rezolvare a problemelor, copilul găseşte soluţii, inventează modalităţi pentru a-şi atinge scopurile.

-                      La vârsta de 2 ani debutează stadiul preoperator- copilul utilizează conceptele care apar în viaţa concretă, nu toate exemplarele dintr-o categorie anume.

-                      La sfârşitul celui de-al doilea an de viaţă, gândirea copilului este simbolică, nemaifiind legaţi de realitatea imediată.

-                      Copilul poate utiliza cuvinte sau imagini pentru a înlocui diferite obiecte. Copilul utilizează reprezentări ale mediului şi interacţionează cu acestea.

-                      Gândirea are un caracter egocentric: lumea fiind abordată dintr-un punct de vedere foarte personal.

Memoria:

-                      se dezvolta foarte mult pe linia reproducerii cuvintelor.

-                      Memoria are un caracter involuntar şi afectogen, copilul reţine astfel lucrurile care i-au plăcut sau care i-au displăcut.

-                      Memoria este alimentată de achiziţia evenimentelor şi conduitelor zilnice implicate în satisfacerea nevoilor şi trebuinţelor copilului.

-                      Memoria este de scurtă durată: la 1 an ea este de câteva săptămâni, la 3 ani de câteva luni, iar la 4 ani este de 1 an.

Motricitate fină:

1-2 ani

-                      Rostogoleşte mingea imitând adultul

-                      Aşează inele groase pe un suport vertical

-                      Face un turn din 3 cuburi

-                      Trasează linii

-                      Trage jucării după el

-                      Ridică obiecte; e de jos aplecându-se fără a cădea.

-                      Imită mişcarea circular cu creionul

2-3 ani:

-                      Înşiră 3-4 mărgele mari pe un şiret

-                      Răsuceşte butoane şi mânere

-                      Aruncă adultului mingea de la distanţe de 1,5 m

-                      Construieşte un turn de 5-6 cuburi

-                      Intoarece paginile unei cărţi una câte una

-                      Despachetează un obiect mic

-                      Deşurubează jucării cu filet

-                      Face biluţe din plastilina

-                      Bate cu ciocanul în diferite obiecte.

Motricitate grosieră:

Luna 12-18

-                      dispare reacţia landau

-                      Nu sunt dezvoltate reacţiile de echilibru în mers

-                      Porneşte şi se opreşte fără să cadă

Luna 18

-                      Trage jucăriile mergând cu spatele

-                      Urcă scările ţinându-se de balustrade

-                      Poate merge cu un obiect mare în braţe

-                      Începe să alerge

-                      Ştie să se ridice şi să se aşeze pe scaun

Luna 21

-                     Stă în sprijin unipodal

-                     Urcă şi coboară scările ţinut de o mână

-                     Mototoleşte hârtia după demonstraţie, prinde mingii mari.

24 luni

-                      Aleargă fără să cadă

-                      Urcă şi coboară singur scările

-                      Ia obiectele de pe sol fără să cadă

-                      Se dezvoltă abilităţi manuale, ţine creionul cu degetele, desenează un unghi, cerc.

36 luni

-                      Merge pe vârful picioarelor

-                      Sare de la o înălţime de 20-30 cm cu picioarele lipite

-                      Aruncă mingea cu o direcţie slabă.

-                      Urcă scările alternând picioarele, dar tot coboară cu amândouă picioarele pe o treaptă

-                      Merge 30 m pe o linie dreaptă făcând 1-3 greşeli.

-                      Sare cu picioarele apropiate

-                      Merge pe tricicleta.

Scoala Parintilor Competenti

Fii un parinte responsabil!

Incepe Scoala Parintilor Competenti!

Armonizarea relatiei parinte-copil in perioada prescolaritatii

Esti parinte?

Copilul tau  se afla in perioada lui “De Ce?”

Raspunde prompt cu “nu” la orice cerinta?

Gradinita si acceptarea celorlati copii este o adevarata provocare?

Vino la cursul organizat de Cabinetul Individual de Psihologie Georgeta Tudor in parteneriat cu Asociatia SmartEd.

Ce urmarim:

-         Incurajarea interactiunii positive parinte-copil

-         Dezvoltarea abilitatilor de a face fata situatiilor de criza

-         Constientizarea si re-formarea paternurilor deficitare de interactiune

-         Prevenirea instalarii tulburarilor de comportament la copii

Cand?

Sambata, 12 octombrie in intervalul  orar 10.00 – 14.00 sau 16.00 – 20.00

Unde:

Bucuresti, Cabinet Individual de Psihologie, Piata Alba Iulia

Cat: 100 lei/persoana

Pauzele de cafea si materialele informative sunt asigurate.

Daca te inscrii pana la data de 1 octombrie, beneficiezi de o reducere de 25 %.

Sotul/sotia beneficiaza de reducere de 30%.

Un grup mai mare de 3 persoane beneficiaza de reducere de 20 %.

Bonus: Voucher cu reducere de 25% la alte servicii psihologice/alte workshopuri organizate.

Contact: 0766631839

asociatiasmarted@gmail.com

Conferinta Nationala a Psihologilor Scolari!

Conferinţa Naţională a Psihologilor Şcolari, ediţia a IV-a

"Parteneriatul grădiniţă - şcoală - familie: locul şi rolul psihologului şcolar"

Băile Felix, Hotel Termal, 25-26 octombrie 2013

Lucrarea "Program de Educatie Parentala", al carei scop este educatia parintilor pentru buna crestere a copiilor si reducerea anxietatii in fata responsabilitatii de a fi parinte, va fi sustinuta in cadrul conferintei!

Multumim pentru sprijin celor care au fost alaturi in realizarea ei !

Proiectul EducatEd for Life s-a incheiat!

Sambata, 1 Iunie, Proiectul EducatEd for Life, finantat de ANPCDEFP prin programul Tineret in Actiune s-a incheiat.
50 de voluntari au sustinut sesiuni de instruire in 20 de unitati de invatamant partenere. In cadrul proiectului, 600 de elevi au fost informati cu privire la mijloacele contraceptive, bolile cu transmisie sexuala si voluntariatul ca alternativa de petrecere a timpului liber. Au fost instruiti 50 de voluntari si s-au organizat doua campanii stradale de informare.

Multumim ANPCDEFP, voluntarilor, scolilor partenere si tuturor colaboratorilor pentru sprijinul acordat.

Stiluri parentale

Copii de astăzi sunt adulţii de mâine, generaţia ce va duce mai departe moştenirea culturală şi spirituală. Evoluţia societăţii este influenţată de modul în care sunt educaţi copii. Părinţii trebuie să fie pregătiţi pentru a putea ţine cont de caracteristicile şi nevoile copilului în toate etapele. De asemenea, comunicarea dintre parteneri este foarte importantă. Aceştia îşi împărtăşesc gândurile şi experienţele în legătură cu noul rol, acela de mama sau tată. Venirea pe lume a unui copil implică modificări atât în plan conjugal cât şi în ceea ce priveşte triada mamă, tată, copil. Un părinte responsabil este infromat asupra responsabilităţilor pe care le are faţă de copil.

Stilul educaţiei familiale este un construct care captează variaţiile (mai cu seamă normale) experienţelor parentale de a socializa şi de a controla copiii în viaţa de familie.

Stilul educativ se referă cu precădere la procesul de influenţare pe care îl exercită părinţii asupra copiilor şi este studiat pentru a diferenţia categoriile de practici educative din viaţa de familie care determină reacţii şi comportamente specifice ale copiilor. Pe baza recunoaşterii stilului educativ adoptat de părinţi sau în genere de adulţii care se ocupă în familie de îngrijirea şi educaţia copiilor, se poate anticipa evoluţia copilului, se pot face intervenţii care să prevină influenţele negative care vor afecta dezvoltarea normală a copilului.

Dacă într-o comunitate proliferează stiluri educative care afectează negativ tânăra generaţie, există pericolul degradării vieţii individuale şi a celei comunitare în ansamblu şi pe termen lung.

De cele mai multe ori, stilurile parentale care au efecte negative se manifestă în familiile în care una sau mai multe funcţii ale acestora nu se realizează şi de aceea sunt dezorganizate sau chiar se destramă. Sunt însă modalităţi de manifestare ale stilului, cum este stilul educativ şcolar sau stilul educativ familial care se constituie, se manifestă şi se apreciază prin raportarea la mediul educativ, grupul în care funcţionează şi prin comparaţie cu alte grupuri (familii, şcoli) sau prin raportare la mediul cultural educativ, la comunităţile din care fac parte familiile, şcolile etc.” (ISE,” Educaţia în familie. Repere şi practici actuale”, 2006, pag.55).

Stilul parental conţine un patern de creştere a copilului a cărui fomulă eficientă constă în combinaţia dintre căldura şi controlul pe care părintele îl oferă copilului. Unii părinţi sunt mai rigizi, alţii sunt mai relaxaţi, pentru unii este importantă dezvoltarea copilului, centrându-se mai mult pe aceasta, pentru alţii este mai importantă viaţa personală/profesională. Stilul parental reflectă modul în care părinţii acţionează asupra copiilor şi este format din stilurile educative adoptate de cei doi părinţi.

Stilul parental este influenţat de o serie de factori precum: cultură, educaţie, mediu, poziţie socială, structura familiei. Cercetările de specialitate întreprinse de Diana Baumring (1971, 1989, 19991) reclama existenţa a două dimensiuni importante în constituirea unui stil de parenting: căldura părintească şi controlul. Căldura părintească presupune acceptare şi receptivitate, centrare pe copil, gradul de susţinere, suport, afectivitate. Controlul parental vizează exigenţa cu care este disciplinat copilul. Se manifestă prin stabilirea limitelor, monitorizarea activităţilor copilului.

Disciplinarea constă în impunerea unor comportamente şi atitudini ce au ca scop facilitarea adaptării copilului la diferite situaţii. Prin combinarea acestor dimensiuni se disting 4 stiiluri de parenting:

1. Parenting exigent: părinţii sunt centraţi pe copil, este combinată căldura părintească şi controlul.

Părinţii se manifesta prin sensibilitate, îşi exprima afecţiunea faţă de copil, însă imoun standarde înalte de comportament. Cuvântul care descrie acest stil de parenting este argumentul. Părintele asculta copilul atunci când se iau decizii privind familia, astfel putând asculta şi sentimentele copilului. De asemneea, părintele argumentează copilului aspetarile pe care le are de la acesta (aşteptările sunt realiste, adpatate vârstei.).

Copii crescuţi într-un astfel de stil au încredere în forţele proprii, stima de sine, dorinţa de afirmare. De asemenea, comunică cu uşurinţă, sunt populari, îşi manifesta curiozitatea şi inregistrează rezultate bune la învăţătură. De asemnea, există riscuri foarte mici ca aceşti copii să aibă comportamte indezirabile.

2. Parenting autoritar. Se caracterizează printr-in nivel înalt al controlului, dar un nivel scăzut la cadurii părinteşti. Se impun standarde înalte sub ameninţarea pedepsei. Presupune reguli, pe care copilul trebuie să le respecte. Transmite copilului neîncredere în capacitatetea de a se descurca singuri. Copii nu sunt ascultaţi în demersul luării unei decizii privind familia. Adesea părintele induce teamă. Tinerii crescuţi de astfel de părinţi devin, în majoritatea cazurilor rebeli.

Copii au competenţe şi responsabilităţi moderate, nu au iniţiativa şi nu sunt spontani, de asemenea, refuză responsabilităţile. Hiperprotectivitatea părinţilor transmite copiilor mesajul potrivit căruia nu sunt competenţi pentru a se descurca singuri. Stima de sine este scăzută, iar adultul crescut într -un astfel de stil se va integra cu greutate în lumea celor maturi. Adesea copiii se interiozeaza, devevind timizi sau devin rebeli, autoritari.

Agresivitatea pe care copilul o resimte, nu se poate manifesta în mediul familiar şi va răbufni în alte medii. Acest stil de parenting generează conflicte intrafamiliale, fiind nepotrivit din cauza lipei de implicare afectivă din partea familiei şi a impunerii de reguli fără a se ţine cont de nevoile copilului.

3. Parenting permisiv. Implica niveluri ridicate ale căldurii şi niveluri scăzute ale controlului. Copilul este ascultat şi încurajat să-şi exprime opinia, dar părinţii evita discuţiile directe despre problemele comportamentale ale copilului. Între părinte şi copil apar probleme de relaţionare, deoarece părintele nu comunica suficient de ferm cu copilul său. Comportamentul inadecvat al copilului este acceptat, parintele intervine doar atunci când apar consecinţe grave. Adesea, ei comunică copiilor aşteptările pe care le aveau de la aceştia după consumarea faptului. Părinţii cedează în fata insistentei copilului, nu sunt consecvenţi în respectatarea regulilor. Copii crescuţi de părinţi permisivi au încrederea în sine scăzută, nu sunt responsabili şi nu perseverează atunci când intampina provocări sau neajunsuri în îndeplinirea unei sarcini. Au comportamente inadapative, sunt impulsivi şi au rezulate şcolare slabe. Acesta este de cele mai multe ori momentul când părinţii intervin cu măsuri educative.

4. Parenting neimplicat. Este caracterizat de niveluri scăzute ale căldurii părinteşti şi ale controlului. Părinţii sunt preocupaţi de propia persoană, nu şi de nevoile copilului. Praintele se implică în activităţi proprii, însă nu implica şi copilul. Copilului nu i se impun reguli, nu i se acordă susţinere şi sprijin. Relaţia dintre părinte şi copil ajunge la neimplicare emoţională, creandu-se o relaţie de ataşament insecurizant. Copilul crescut de astfel de părinţi are şanse să aibă un comportament deviant, devinind agresiv, dependent de substanţe, este candidatul ideal la delincventa.

Adesea în situaţii diferite, părinţii fac apel la stiluri de parenting diferite, însă majoritatea sunt caracterizaţi de un stil predominant. Variaţiile parentala afectează dezvoltarea copilului. Însă stilul de parenting constă şi în modul în care copilul interceptează practicile parentale. Deoarece ceea ce copilul interceptează se regăseşte în ceea ce copilul simte.

Influenţa familiei are un rol important asupra educării copilului pentru adaptarea optimă la mediul social, pentru menţinerea şi dezvoltarea stării de bine a copilului.

Studii recente arată că, “strategia educativă a familiei poate fi un rezultat al negocierii între părinţi şi copii atâta timp cât educaţia este interacţiune şi raporturile de putere nu urmează clasica disjuncţie autoritate parentală – obedienţă infantilă, ci se construiesc continuu în schimburile simbolice părinţi-copii” (www.miruna.go.ro/cercetari/familia)

Aşadar, istoria comună îi obligă pe părinţi la reconsiderarea propriilor poziţii. În conversaţie, copiilor li se acordă treptat “dreptul la replică”, aceasta înseamnă că în mod legitim, comunicarea între părinţi şi copii se realizează în ambele sensuri, că părintele admite opinia copilului ca demnă de luat în consideraţie. În general, receptivitatea copilului la raţionalitatea adultă este esenţială: cu cât se dovedeşte mai “ascultător”, mai “înţelegător” cu atât este, la rândul lui, ascultat şi înţeles mai mult. În acest caz părinţii admit că reciprocitatea poate merge până la invrsarea rolurilor educat – educator şi că au de învăţat mult de la şi mai ales împreună cu copiii lor.

Atitudini frecvent intalnite ce duc la scaderea eficientei comunicarii intre parinte si copil

 

1. Amenintarea

Exemple: “Daca nu vii acum la mine sa mergem la gradinita, ai incurcat-o! “, „

Ce gandeste copilul: “Parintele meu e periculos/”, “Ar puteaa imi faca ceva rau”, “Mi-e frica de el, mai bine il ascult!”

Consecinta: principala preocupare a copilului va fi sa nu faca un lucru gesit. Astfel copilul va actiona doar atunci cand este sigur ca rezultatul va fi bun. Asa apar frica, minciuna, ezitarea, lipsa de incredere in sine, intoleranta etc.

2.Contrazicerea si minimalizarea problemei

Exemple: “Sunt un prost! Nimeni nu se joaca cu mine ”, spune copilul

“Nu e adevarat! Nu spune asta!”, ii raspunde tatal.

Ce gandeste copilul: “Tata nu intelege ce ii spun eu.Nu mai are rost sa vorbesc cu el despre problemele mele,pentru ca nu ii place ce zic eu.”

Consecinta: contrazicand copilul in acest mod, ii intaresti convingerea deja formata. Copilul va simti ca nu il intelegi si nu esti capabil sau dispus sa ii asculti problemele. Asa se poate naste lipsa de incredere in competenta parintelui.

3. Critica

Exemple: “Nu ti-am zis sa te uiti pe unde calci?”, “De cate ori trebuie sa-ti spun ca nu e voie sa te joci aici?”, “De ce nu ma asculti?”

Ce gandeste copilul: “Iar incepe...imi tine morala! Se calmeaza imediat. ”

Consecinta: copilul nu va mai fi receptiv la parerile emise de tine. Asa se poate naste indiferenta.

4. Etichetarea

Exemple: “Esti o reu!”, “Esti o proasta!”

Ce gandeste copilul: “Mama stie mai bine ca mine, are dreptate.”

Consecinta: Copiii vor fi urmariti toata viata de aceasta idee. Vor fi convinsi ca sunt rai, urati sau prosti . De aceea, vor incerca, de cate ori se va ivi ocazia, sa demonstreze ca nu este asa, chiar daca nu li se cere acest lucru. Apar complexele de inferioritate, stima de sine scazuta.

5. Indiferenta

Exemple: “Tati! Tati! Am desenat o flare! “, spune copilul.

– “Bine. Du-te din fata televizorului”, ii raspunde tatal.

Ce gandeste copilul: “Televizorul e mai important decat mine! “, “Cum sa fac sa ii atrag atentia asupra mea?”

Consecinta: copilul va dori sa atraga atentia asupra sa cu orice pret, chiar si prin fapte negative (furt, chiul, injuraturi).

6. Ironia

Exemple: forma verbala: „Ai auzit ca s-a inventatblocul de desen, de ce scrii pe perete?”

forma nonverbala: privire „de sus”, zambet de superioritate.

Ce gandeste copilul: “ Nu sunt in stare de nimic“

Consecinta: va scadea increderea copilului in fortele proprii si increderea fata de tine. El se va distanta cautand sa fie apreciat in alta parte

7. Invinuirea

Exemple: “Intodeauna tu esti de vina! M-am saturat sa strang dupa tine, ar trebui sa-ti fie rusine! ”

Ce gandeste copilul: “E numai vina mea. “, “Nu sunt bun de nimic.”

Consecinta: scade nivelul stimei de sine, creeaza o imagine proasta a copilului despre sine, asa pot aparea complexele de inferioritate.

8. Neatentia la ce spune copilul

Exemple: “.. .si astazi la gradi doamna a zis …”, povesteste copilul. “tia-i pus tenesii la loc?”, spune mama.

Ce gandeste copilul: “ Pe mami nu o intereseaza ce spun. Mai bine nu ii mai povestesc nimic”

Consecinta: copilul va comunica doar ceea ce este important sa afli si va omite lucruri pe care mai tarziu se va dovedi ca esr esential sa le cunosti.

9. Reprosul

Exemple: “Fara mine, nu se alegea nimic de tine”, “Daca nu ai fi fost tu, as fi putut face atatea!”

Ce gandeste copilul: ”Era mai bine pentru mami daca nu ma mai nasteam!?”

Consecinta: asa poate sa apara sentimentul de vinovatie.

10. Ridicarea vocii

Exemple: “ Chiar esti obraznic!!!”, “Tampitule!! ”

Ce gandeste copilul: “Iar incepe sa tipe. Ma doare capul “

Consecinta: exersata mai mult timp, aceasta forma de „comunicare” se poate transforma intr-o deprindere paguboasa a parintelui. Asa poate sa apara dispretul fata de parinte.

11. Umilirea

Exemple: „ Hai recunoaste si in fata lor ce ai fost in stare sa faci! ” sau „ Tip la tine sa stie toata lumea ce copil am crescut!

Ce gandeste copilul: „ Ma face de rusine la toata lumea, nimeni nu ma respecta deloc.”

Consecinta: parintele nu mai este un om de incredere, deoarece te poate face de ras cand nu te astepti. Prin urmare, copilul va invata sa ascunda adevarul; asa poate sa apara neincrederea.

Jocul - Metoda de invatare timpurie

Invatarea timpurie se realizeaza sustinuta si acomapata de adult. Acesta il ghideaza in procesul cunoasterii si ii denumeste semnificatia celor invatate.Copilul obtine, astfel, cheile prin care isi organizeaza si structureaza coerenta propriei persoane, in raport cu lumea in care traieste.

Jocul are un rol fundamental in dezvoltarea copilului deoarece:

• ii satisface nevoia de cunoastere prin explorare si manipulare
• incurajraza miscare stimuland organelle de simt
• ofera prilejul de a imita
• ajuta la exprimarea emotiilor si controlarea acestora
• ajuta la concentraerea atentiei

Copilul invata prin imitare, explorare si experiente, jocul permite practicarea acestora intr-o modalitate naturala, mentinand curiozitatea copilului si dorinta acestuia de cunoastere

• Copilul mic invata prin reluari si repetari ale unei activitati, a operatiilor activitatilor pana cand acestea se perfectioneaza si se rafineaza.

Creseterea si dezvoltarea copilului are loc intr-un ritma alert, schimbarile survenind de la o zi la alta. Dezvoltarea si invatarea copilului reprezinta un process continuu care se bazeaza pe experinetele si cunoastintele anterioare ale copilului.

Dezvoltarea fizica, senzoriala, emotional, cognitive si a limbajului si comunicarii evolueaza integrat incat fiecare domeniu contribuie la dezvoltarea celorlalte. Orice interactiune cu adultul sau cu mediul este un act de invatare.

Toti cooii parcurg aceleasi stadia de dezvoltare, ritmul este diferit de la un copil la altul.

Siguranta si confortul emotional este fundalul pe care se organizeaza achizitiile copilului indifferent de ritmul sau de dezvoltare.

Predictibilitatea programului are un rol esenŃial în organizarea mentală a copilului, în crearea sentimentului de

siguranŃă si securitate si în aderarea lui la ordine si reguli!

Nu uitati!

Este important să li se amintească familiilor următoarele

aspecte:

• jocul reprezintă una dintre activităţile cheie din viaţa unui copil;

• pe parcursul jocului li se dezvoltă simţurile (tactil, vizual,auditiv...), iar copiii învaţă să cunoască oamenii, dobândesc obiceiuri de comportament şi respect faţă de ceilalţi, îşi

dezvoltă imaginaţia şi fantezia, îşi dezvoltă abilitatea de a aprecia exerciţiile de memorie etc.;

• mulţumită jocului învaţă să comunice cu lumea din jurul său iar jucăria devine o sursă privilegiată de explorare şi transmitere a realităţii sociale;

• pentru anumite jocuri nu sunt întotdeauna necesare jucăriile, dar, fără îndoială, acestea le pot completa, pot deveni o resursă ideală de imaginaţie, de cele mai multe ori. Pe de altă parte,

lumea copiilor a fost asociată, în toate culturile, cu jucăriile, iar câteva dintre acestea au rămas aceleaşi de-a lungul istoriei, cu excepţia câtorva variaţii minore. Orice obiecte simple pot

deveni jucării pentru copii, cu condiţia să respecte condiţii de siguranţă şi igienă;