Ce
putem face dacă ne simţim depăşiţi de situaţie?
Desi acum ai o stare foarte bună, peste câteva secunde îţi vine să plângi
Acest fenomen des întâlnit la proaspetele mămici poartă denumirea de baby blues sau depresia care apare după naştere. Este unul din “efectele secundare” ale sarcinii, ceea ce este perfect normal, natural şi de înţeles.
Depresia post sarcină
afectează aproximativ 80% dintre mămici.
Trebuie doar să te gândeşti
că este o experienţă de viaţă prin care trec majoritatea mămicilor şi cu
ajutorul şi susţinerea celor dragi, aceasta va dispărea.
Trecerea de la statutul de
femeie însărcinată la cel de mamă nu este intodeauna uşor de acceptat. Multe
femei se tem că nu îşi vor putea asuma responsabilităţile ce îi revin o dată cu
acest rol. Astfel, devin sensibile la observaţiile şi criticile celor din jur,
considerând că nu sunt mame bune.
-
Nu încercaţi să ascundeţi ceea ce simtiti- tristeţe,
furie.
-
Vizitaţi alte mame care au copii mici. Astfel, veţi face schimb de experienţă şi veţi putea vorbi
despre ceea ce simţiţi.
-
Evitaţi să vă izolaţi. Acceptaţi ajutorul celor
apropiaţi.
-
Concentraţi-vă asupra lucurilor urgente, puteţi amâna curăţenia generală.
-
Odihniţi-vă în programul de odihnă a celui mic, în loc
să faceţi treburi gospodăreşti
-
Aveţi încredere să lăsaţi copilul în grija altcuiva
pentru a avea timp de dumneavoastră şi de relaţia cu soţul.
Nu vă rupeţi de lumea
exterioară.
Mulţi părinţi doresc să
trăiască această perioadă mult mai intens, limitând contactele cu prietenii sau
părinţii care pot deveni ajutoare de nădejde.
Nu ezitaţi să cereţi ajutorul
celorlati.
Cereţi sprijin pantru
activităţile cotidiene. Cel mic va dormi noaptea abia din a 3-a luna, uneori
chiar mai târziu. Nopţile nedormite îi vor detremina pe părinţi să se simtă
obosiţi şi incapabili să ducă la bun sfârşit sarcinile zilnice.
Un mediu bine organizat este
benefic pentru moralul părinţilor care, astfel se vor putea ocupa de creşterea
şi îngrijirea bebeluşului. Astfel, puteţi cere ajutorul pentru sarcini precum:
menaj, gătit, spălat.
Mici escaspade
Ieşirile cu prietenii vă vor
permite să restabiliţi echilibrul între viaţa socială şi noul rol în viaţa de
familie.
Şi nu uita că toate aceste
sentimente sunt normale. Milioane de mame din toată lumea pot să se simtă exact
cum te simţi şi tu. Cere ajutor de specialitate dacă stările încep să te neliniştească
şi nu încetează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu